Cantităţi impresionante de aur, sare, lemn, grâne, ba chiar şi biserici au luat drumul Mureşului, din anticul port Partoş, de lângă Alba Iulia. Străbăteau Ardealul şi ajungeau spre pusta ungurească. Artizanii acestei meserii au fost „mureşenii“ sau „plutaşii“, o ocupaţie moştenită şi practicată de populaţia românească încă din perioada daco-romană.
Secole întregi Mureşul a fost sinonim cu meseria de plutaş. Erau vremurile în care plutele erau cele mai rapide mijloace de transport a încărcăturilor mari cu sare, lemn, grâne, iar râurile erau adevărate fluvii. Cu alte cuvinte navigarea pe apele curgătoare era adevăratul motor al economiei. La cârmă erau plutaşii, cei căliţi de ape învolburate, stânci îndărătnice, friguri şi vânturi ce stăpânesc apele în zori, dar şi căldura din lunile de vară. Li se spunea simplu: „mureşeni“. Numele lor s-a pierdut în negura vremurilor, imediat ce mărfurile au început să fie transportate pe calea ferată, or cu maşinile.
Tradiţia plutăritului la Apulum
Un plutărit intens exista încă din perioada romană în anticul Apulum(Alba Iulia), pe locul actualului cartier Partoş, aparţinător municipiului. De aici, se presupune că se transportau pe Mureş până la Tisa şi Dunăre mărfuri precum: sare, lemn, grâne. În anii 1300 şi 1331 sunt amintite navele, vămile şi porturile de pe moşia Oarda a Episcopiei din Alba Iulia. Atestarea acestora înainte de constituirea Principatului Transilvaniei ne spune că vorbim despre o ocupaţie moştenită şi practicată de populaţia românească încă din perioada daco-romană.
Un studiu interesant pe această temă, „Rolul oraşului Alba Iulia în istoria plutăritului“, a fost realizat de cercetătorii Viorica Suciu şi Gheorghe Anghel din Alba Iulia, cu ocazia primei expediţii -„Mureş apă-cultură-natură“, organizate în 2008, de către Consiliul Judeţean Alba.
După ce Transilvania
