Secretarul Comisiei de Buget-Finanţe din Cameră, Mihai-Aurel Donţu, a declarat, marţi, că delegaţia FMI a "atras atenţia" parlamentarilor români membri ai Comisiilor de Buget-Finanţe din cele două Camere cu privire la investiţiile în energie, arătând că acestea sunt necesare şi trebuie continuate.
Întrebat dacă reprezentanţii FMI, BM şi CE, care au avut marţi o întrevedere cu parlamentarii membri ai Comisiilor de Buget-Finanţe din cele două Camere, au făcut recomandări cu privire la investiţii, Donţu a precizat: "A fost o discuţie în acest sens, în special pe zona de energie ni s-a atras atenţia - şi bănuiesc că mâine va fi această discuţie făcută mai pe larg - că investiţiile în energie sunt necesare şi trebuie continuate".
El a spus că reprezentanţii delegaţiei FMI, BM şi CE s-au declarat mulţumiţi de măsurile luate de Guvern şi de prognoza de revizuire, în sensul că au fost mulţumiţi de faptul că toate cifrele negociate în precedentul acord au fost respectate, iar perspectivele pe acest an sunt favorabile.
"Creşterea economică este mai mare, iar inflaţia se va încadra în ţintele stabilite de BNR. Toate aceste lucruri ne îndreptăţesc ca anii viitori să fie luate măsuri favorabile active pentru micii şi marii investitori în România", a spus Donţu.
El a arătat, răspunzând unei întrebări, că listarea la bursă a Nuclearelectrica şi Hidroelectrica, restanţe ale vechiului acord, vor fi clarificate miercuri, prin noul acord. "Aceste lucruri vor fi publice mâine dimineaţă, va fi o declaraţie de presă, probabil comună, la Guvern", a spus Donţu.
El a arătat că reprezentanţii delegaţiei FMI, BM şi CE au discutat cu parlamentarii subiecte variate, pornind de la energie, cadrul fiscal, Legea falimentului personal sau alte lucruri punctuale legate de Cuprumin şi alte investiţii din fiecare colegiu al deputaţilor şi senatorilor din comisii. @N_P