Pentru că temperatura din termometre pare să atingă şi în această vară cote destul de ridicate, este foarte important să ne hidratăm corespunzător şi să ne răcorim ori de câte ori avem ocazia. Ziarul ring îţi propune o reţetă extrem de simplă de clătite, servite cu îngheţată de căpşuni, miere şi nuci, ce te va răcori cât ai clipi.
Ingrediente pentru prepararea clătitelor:
100 g făină
300 ml lapte
2 ouă
3 linguriţe apă minerală
un vârf de linguriţă de sare
o linguriţă de esenţă de vanilie
o linguriţă de ulei
Ingrediente pentru umplutură:
- o cutie de îngheţată de căpşuni
- miez de nucă
- miere
Mod de preparare
Se separă ouăle. Se amestecă într-un vas 50 ml lapte, gălbenuşurile uleiul, sarea şi esenţa de vanilie. Mai apoi, se pune şi făina în ploaie. Albuşurile se bat bine şi se adaugă la compoziţia deja preparată. Se toarnă laptele rămas şi apa minerală, şi se amestecă până se omogenizează.
Se aşază la încins o tigaie ( de preferat, mai puţin adâncă), cu o linguriţă de ulei. Se toarnă din compoziţie astfel încât un strat subţire să acopere tigaia. Se lasă la rumenit pe o parte, iar mai apoi se întoarce.
După ce s-au răcit, pe clătite se pun îngheţată de căpşuni, o linguriţă de miere şi căteva bucăţele de miez de nucă. Se împăturesc sub formă de triunghi şi se servesc de îndată.
Poftă bună!

@N_P