Fostul preşedinte al PDL Vâlcea, Mircia Gutău, şi posibila sa revenire în organizaţia democrat-liberală vâlceană sunt din nou subiect de tam-tam. Grupul vechilor susţinători ai lui Gutău se contrează cu grupul condus de deputatul Romeo Rădulescu. Acesta din urmă consideră ca inoportună întoarcerea fostului primar, care a fost închis pentru fapte de corupţie.
„Mircia Gutău poate să vină şi este binevenit în partid, dar părerea mea este că PDL Râmnicu Vâlcea trebuie să-şi facă o strategie prin care să câştige primăria fără a mai depinde de alianţe sau de sprijin. PDL Râmnicu Vâlcea trebuie să înveţe cum să câştige primăria cu sau fără Mircia Gutău”, a declarat marţi preşedintele PDL Vâlcea, Dorel Jurcan, citat de Agerpres. Poziţia lui Jurcan este susţinută şi de secretarul general al PDL Vâlcea, Samoil Vîlcu, şi prim-vicepreşedintele Romulus Bulacu.
Dimpotrivă, Romeo Rădulescu, lider al organizaţiei municipale, consideră că revenirea lui Gutău nu e un subiect important. Unii susţinătorii ai lui Rădulescu sunt şi mai vehemenţi şi spun că „la cât rău a făcut partidului la alegerile din 2012, Gutău nu este un membru dezirabil“.
La sfârşitul săptămânii trecute, prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat la Râmnicu Vâlcea, că personal s-ar opune reprimirii lui Mircia Gutău în partid, dar că o decizie în acest sens trebuie luată la nivel local.
Gutău a fost şeful PDL Vâlcea până în 2010, când a fost arestat şi condamnat de ÎCCJ la trei ani cu executare, pentru fapte de corupţie. El a fost ales primar de două ori, fiind foarte popular în rândul vâlcenilor. Astfel, în 2008 a fost reales cu peste 70% din voturi, dar nu a mai apucat să îşi termine mandatul.
Gutău a revenit în viaţa politică în anul 2012, l-a susţinut pe candidatul UNPR la primăria Râmnicului. Presa locală a susţinut că au fost divizate voturile între candidatul PDL şi cel UNP