După trei ani de blocaje, israelienii și palestinienii stau din nou la aceeași masă a negocierilor. Anunțul a fost făcut de Statele Unite. Întâi a venit însă un gest de bunăvoință din partea Israelului: cabinetul evreu a anunțat că va elibera 104 deținuți palestinieni. Chiar dacă primele discuții nu sunt la nivel înalt, reluarea în sine a procesului e un semnal extrem de important.
Cel mai vechi conflict al lumii moderne și cel mai îndelungat proces de pace – punct și de la capăt. Deblocarea procesului de pace era crucială, pentru că, așa cum explica administrația americană, cu fiecare săptămână pierdută, șansele de a vedea vreodată un final al conflictului începeau să dispară. Astăzi și mâine, cele două delegații din care nu fac parte premierii speră să adopte o foaie de parcurs cu punctele de urmat în următoarele luni.
Cea mai importantă condiție pusă de palestinieni a fost îndeplinită de Israel. Odată cu decizia de a elibera 104 deținuți palestinieni, cabinetul evreu a hotârât însă și ca orice eventual acord cu palestinienii să fie supus unui referendum. Așa că dacă guvernul și apoi parlamentul își dau acordul de pildă pentru cedarea de teritorii aflate acum sub controlul statului evreu, o a treia și ultimă etapă este ca israelienii să se pronunțe.
Scopul în ansamblu al negocierilor de pace pentru acest conflict vechi de mai mult de jumătate de secol este crearea unui stat palestinian alături de cel isralian, cu aranjamente prestabilite privind frontierele și securitatea. Discuțiile din aceste două zile se vor concentra asupra chestiunilor procedurale, precum locul, programul și formatul negocierilor, înainte de a lua și diseca pe rând toate marile probleme legate de conflictul israeliano-palestinian. Partea israeliană va fi reprezentată de ministrul Justiției,Tzipi Livni , de altfel fost ministru de Externe, și de reprezent