Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reacţia lui Uhrin, după prima înfrângere din carieră în faţa Stelei: "Totul s-a terminat la acel penalty! Aşa se întâmplă când joci cu echipe mari"

Publicat in Pro Sport, marți 30 iulie 2013 ·

Steaua s-a impus cu 2-0 la Tbilisi, însă golurile au venit abia după ce Tătăruşanu a apărat o lovitură de la 11. Duşan Uhrin spune că ratarea acelei lovituri de la 11 metri a fost momentul decisiv. Antrenorul lui Dinamo Tbilisi susţine că existau şanse mari ca Steaua să plece învinsă, dar jucătorii săi au căzut după parada lui Tătăruşanu.

Uhrin este de părere că şansele la calificare sunt acum foarte mici, însă va încerca să profite de orice şansă care i se va ivi la Bucureşti.

"Nu avem şanse mari, dar ne vom lupta pentru şansa noastră. Trebuie să înscriem repede, asta e clar, şi vom încerca din răsputeri la Bucureşti. Pentru noi s-a terminat totul la acel penalty ratat. Steaua a marcat rapid şi am căzut, mai puteam primi 2-3 goluri pe final.

L-am înlocuit pe Xisco pentru că nu a avut un joc bun şi am încercat să jucăm altceva. Avem şi alţi atacanţi, nu e o problemă. Timp de 10 minute după ce a ratat penalty-ul a fost complet ieşit din joc.

Steaua a avut echipă foarte bună nu doar acum, ci şi anul trecut, dar puteam să îi batem dacă înscriam din penalty. Acolo s-a scris istoria jocului, acolo am pierdut!

Nu ne aşteptăm să mai transferăm jucători până la retur, dar ne vor reveni nişte accidentaţi. Dar repet, noi am jucat bine până la penalty, a fost o victorie care ne-a scăpat, putea să fie realitate. Aşa este când întâlneşti echipe mari, îţi speculează orice greşeală, orice punct slab. Asta a făcut Steaua în această seară", a declarat Dusan Uhrin.

Duşan Uhrin era neînvins în faţa Stelei până la acest meci. În cele 4 întâlniri pe care le-a avut cu echipa din Ghencea, pe vremea în care antrena în România, cehul a câştigat o dată şi a terminat de 3 ori la egalitate.

Steaua s-a impus cu 2-0 la Tbilisi, însă golurile au venit abia după ce Tătăruşanu a apărat o lovitură de la 11. Duşan Uhrin spune că ratare

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump spune că îl va vizita pe regele Charles în Marea Britanie, în septembrie

News.ro acum 58 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că se aşteaptă să se întâlnească cu Regele Charles al III-lea, în septembrie, în Marea Britanie. Ar urma să fie o vizită oficială, iar Londra speră să profite de această ocazie pentru a consolida r

Meteorologi: Temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale, până după jumătatea lunii mai

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale ale perioadei, până după jumătatea lunii mai, în timp ce cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele specifice pentru acest moment al anului. Potrivit Adm

Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce trebuie să știi

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare este o zi cu mare însemnătate pentru întreaga lume creștină, fiind ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a răstignit pentru iertarea păcatelor lumii. În tradiția populară se păstrează o serie de obiceiuri legate de această zi, dar și

Ucraina anunță că a semnat o ciornă a acordului privind mineralele cu SUA. Donald Trump: „Presupun că vor respecta înţelegerea”

Libertatea acum 50 minute
Ucraina și Statele Unite au făcut un pas important în direcția unui acord privind mineralele: guvernul ucrainean a anunțat semnarea unei ciorne a acordului între cele două țări, potrivit BBC.

Acord pentru mineralele din Ucraina. Kievul și Washingtonul au semnat un „memorandum de intenție”

HotNews acum 2 ore
Washingtonul şi Kievul au semnat joi un „memorandum de intenţie” care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale şi mineralele critice ale Ucrainei, a anunţat un oficial ucrainean, relatează AFP, citată de Agerpres.

Autorul atacului armat de la Universitatea de Stat din Florida, soldat cu doi morţi, este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 8 ore
Fiul unui ajutor de şerif a ucis joi două persoane şi a rănit alte cinci la Universitatea de Stat din Florida (FSU) înainte de a fi împuşcat de poliţişti şi spitalizat la rândul său, au declarat autorităţile, relatează Reuters. Poliţia crede că atac

Hamas afirmă că este gata să îi elibereze pe toţi ostaticii rămaşi în schimbul terminării războiului din Gaza

News.ro acum 3 ore
Hamas doreşte un acord exhaustiv pentru oprirea războiului din Gaza şi schimbul tuturor ostaticilor israelieni cu palestinieni aflaţi în închisoare în Israel, a afirmat un oficial al grupării militante palestiniene, respingând oferta Israelului pent

Patru persoane au murit și una a fost rănită după ce o telecabină s-a prăbușit în Italia

Ziua Constanta acum 59 minute
Patru persoane au murit și una a fost rănită joi după-amiaza când o telecabină a căzut în regiunea Napoli, au anunțat pompierii joi seara pe Telegram, citând un bilanț definitiv, relatează AFP. 'Au fost găsite patru cadavre, în timp ce o a cincea pe

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 12 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Aflat la Paris, Marco Rubio a vorbit la telefon cu Serghei Lavrov

News.ro acum 7 ore
Aflat la Paris pentru o reuniune cu europenii şi ucrainenii, secretarul de stat american Marco Rubio a avut, de asemenea, o conversaţie telefonică paralelă cu omologul său rus Serghei Lavrov, în care, potrivit Departamentului de Stat, a transmis din

Vremea

București
acum

11°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

12°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°