*Apelul pe numărul unic de urgență 112 a fost dat vineri după amiază
Localnicii au văzut, în canalul de la limita dintre județele Tulcea și Constanța, trupul neînsuflețit al unui bărbat. Acesta a fost scos la suprafață, iar oamenii legii l-au identificat: este vorba despre tânărul de 28 de ani din Mihai Viteazu, Constanța, dispărut săptămâna trecută în canalul de la ieșirea din localitatea Baia.
Acesta a fost căutat în ziua respectivă cu ajutorul pompierilor militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta Tulcea, după care căutările au încetat. Din primele date, cadavrul nu prezenta urme de violență, astfel că, cel mai probabil, acesta a murit înecat. Trupul neînsuflețit a fost adus la morgă, pentru efectuarea necropsiei.