Băuturile alcoolice se vor scumpi cu 25-40% dacă vor creşte accizele la alcool, după cum a anunţat luni ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, iar evaziunea fiscală va urca la 90%, de la 70-80% în prezent, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele patronatului GARANT, Romulus Dascălu.
Ministrul Finanţelor a anunţat luni că impactul negativ al reducerii TVA la pâine la 9%, de la 1 septembrie, va fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux. Astfel, acciza la alcool va creşte cu 33%, de la 750 euro/hectolitru la 1.000 euro/hectolitru.
"Dacă se va aplica această măsură va creşte evaziunea fiscală la 90%, de la 70-80% cât este acum. Nu se va rezolva nimic nici în sectorul pâinii, nici evaziunea şi nici scăderile de preţ, pentru diferenţa de TVA se va duce în buzunarele producătorilor. Va fi un cutremur în acest domeniu (al alcoolului - n.r.), se va închide tot, iar veniturile la buget vor scădea. În România mai sunt sub 10 fabrici de băuturi alcoolice, pentru că an de an au fost închise", a arătat Dascălu.
Potrivit acestuia, piaţa fiscalizată de alcool se ridică la 90-100 de milioane de sticle.
"Spre comparaţie, în 2001-2002 piaţa era undeva la 300-350 milioane de sticle. Această diferenţă s-a dus în piaţa nefiscalizată", a afirmat Dascălu.
În ceea ce priveşte preţurile, el estimează că acestea vor creşte cu 25-30% în cazul băuturilor slab alcoolizate şi cu 40% în cazul celor puternic alcoolizate. La începutul anului, băuturile alcoolice s-au scumpit uşor, ca urmare a creşterii ratei de schimb la care sunt calculate accizele.
Preşedintele Organizaţiei Patronale a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice - GARANT a precizat că a cerut o întâlnire cu ministrul Finanţelor pentru a discuta efectele aplicării acestei măsuri.
GARANT numără 20 de membri: Alcoprod Service, Alexandrion