Chestiunea de drept a dispărut în totalitate în nisipurile mişcătoare ale dezbaterii naţionale pe tema: poate ori ba un "mare" creştin să stea la închisoare? Şi dacă da, ce facem noi, ceilalţi, mărunţi râvnitori, ca să-l salvăm pe binefăcătorul sărmanilor?

De când cu neaşteptata condamnare a smeritului haiduc de la Dunărea de Jos, vajnic şi devălmaş ctitor de biserici, de case pentru sinistraţi şi de partide, mai toată suflarea românească pare să fi pierdut liniştea şi exerciţiul raţional al dreptei judecăţi. Cum se poate ca marele milostiv, prim contributor la Catedrala Mântuirii Neamului, binefăcător al călugărilor de la Sfântul Munte şi restaurator al mândriei româneşti flagelate de gaşca de fanarioţi novissimi etc., să ajungă în spatele gratiilor, pentru pricini de mult uitate, care oricum nu afectează liniştea serenă a poporului de rând? La câtă hoţie a fost în ţara românească în ultimele decenii, să plătească doar el, închinătorul la icoane şi binefăcătorul sărmanilor? Aşa pare să gândească omul de rând, în a cărui logică nu intră înţelegerea faptului că un milostiv cu frica lui Dumnezeu a putut face afaceri veroase cu statul. Şi mă rog ce e statul, decât fie o abstracţiune inventată tocmai pentru a fi eludată, fie un împilător care limitează libertatea noastră haiducească? Statul ca bun gestionar al interesului public pare să nu fi fost inventat încă pe meleagurile noastre, de vreme ce poporul de rând nu-l percepe încă în această inedită ipostază. Va fi având şi poporul dreptatea lui, negreşit, în această ecuaţie încâlcită în care interesul public nu s-a identificat încă. De la această stare de spirit premodern şi până la rumoarea naţională generată de încarcerarea lui Gigi nu e decât un pas, ce s-a parcurs deja în mare grabă. Pot să-l înţeleg pe românul pentru care statul a fost un inamic ce ba i-a furat proprietăţile, ba i le-a restituit trunchiat,