Uniunea Centrelor de Mediere din România (UCMR) anunţă că se oferă să medieze "sincopa intervenită" între instituţiile preşedintelui şi premierului, considerând ca serviciile sale pot asigura o "compatibilizare a nevoilor instituţionale şi o stingere a stării de tensiune" din ultima vreme.
"Având în vedere tensiunile apărute în ultima vreme între instituţia Preşedintelui şi instituţia Prim-Ministrului referitoare la respectarea pactului de coabitare, pact încheiat pentru normalizarea vieţii politice româneşti în beneficiul întregii societăţi, Uniunea Centrelor de Mediere din România, prin profesioniştii săi, îşi oferă serviciile pentru a media sincopa intervenită între cele două instituţii ale statului cu rol fundamental în coordonarea unitară a strategiilor de traversare cu succes a acestei perioade dificile şi, în general, de dezvoltare durabilă a României. Plecând de la premisa că disputa este reprezentată de incompatibilitatea generată de percepţii diferite la nivel relaţional, UCMR consideră ca serviciile sale pot asigura o compatibilizare a nevoilor instituţionale şi o stingere a stării de tensiune", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, marţi, de UCMR.
Imparţialitatea specialiştilor UCMR, atribut fundamental al profesiei de mediator, poate înlătura "şi controversa privind lipsa de tact sau de profesionalism a unor consilieri din cele două instituţii, suspectaţi ca ar fi generat de fapt, în mod artificial, acest conflict, motiv pentru care devin incompatibili cu calitatea de membri ai unei comisii menite să aplaneze tensiunile apărute între cele două instituţii", mai arată sursa citată.
UCMR precizează că medierea reprezintă modalitatea de gestionare şi stingere a disputelor dintre două sau mai multe entităţi, în prezenţa unei terţe persoane neutre şi imparţiale, procedura fiind una confidenţială.
"Federaţia Uniunea Centrelor d