La data de 29.07.2013, în jurul orei 11.30, în timp ce Nicolae C., de 37 de ani, din Sector 5, Bucureşti, conducea un autoturism pe Strada Gării din municipiul Bacău, a surprins şi accidentat un tânăr de 17 ani, din comuna Parava.
Acesta a încercat să traversze strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru îngrijiri medicale şi a rămas internat.
Conducătorul auto a fost testată cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.