În ultimul timp au trecut aproape neobservate două performanțe ale arbitrajului românesc peste hotare. Şi nu ale lui Tudor, Balaj şi Haţegan, ci ale arbitrilor femei din România, care au condus finale de cel mai înalt rang ale fotbalului feminin european. Acum trei luni, Teodora Albon și a sa brigadă românească a arbitrat finala Ligii Campionilor, în timp ce în urmă cu trei zile, Cristina Dorcioman (foto) s-a aflat la centru în finala Campionatului European de fotbal feminin din Suedia. Iar cel mai important, româncele au arbitrat fără cusur, fiind laudate de oficialii UEFA.
Teodora Albon
Clujeanca de 34 de ani Teodora Albon a fost primul arbitru român, după Ion Crăciunescu în anul 1995, care a condus o finală din cea mai prestigioasă competiţie intercluburi a Europei. Românca, alături de asistentele Petruța Iugulescu și Mihaela Gomoescu, plus rezerva Cristina Dorcioman, a condus finala dintre Wolsburg şi Lyon, nemţoaicele impunându-se cu 1-0, dintr-un penalty acordat corect de Teodora. Disputa a avut loc pe Stadionul Stamford Bridge din Londra, unde au fost prezenţi 20.000 de spectatori. Albon a fost felicitată de şeful arbitrilor europeni, Pierluigi Colina, dar şi de însuşi preşedintele UEFA, Michel Platini. În altă ordine de idei, acum 5 ani, Teodora Albon a fost apostrofată violent de Răzvan Lucescu, la un meci din liga secundă, Dinamo II – FC Braşov. Teodora nu a suportat tirul de jigniri din partea lui Lucescu jr., considerat de mulţi un gentleman, şi l-a acţionat în judecată pe antrenorul de la acea vreme al stegarilor. Centralul este soţia lui Mirel Albon, fost arbitru, actualmente antrenorul campioanei României la fotbal feminin, Olimpia Cluj, dar şi selecţioner al naționalei feminine Under 17.
Cristina Dorcioman
Originară din Câmpulung Muscel, Cristina Dorcioman a ajuns la 39 de ani deja la apogeul carierei, conducând dumincă final