Fostul parc "Cloşca", actualmente "Corneliu Coposu", nu este nici pe departe locul ideal în care să vii cu cei mici, susţin locuitorii din zonă.
Deşi se află în grija unui investitor privat, cu care Primăria Galaţi a încheiat un contract de asociere, Parcul „Corneliu Coposu” nu a suferit, deocamdată, modernizări spectaculoase, scriu jurnaliştii de la Viaţa liberă.
Iar de starea neîngrijită în care se găseşte acesta se bucură, cel mai mult, şobolanii. Ziariştii au încercat să afle de la primăria Galaţi când s-a făcut ultima deratizare, dar în zadar.
Rozătoarele, care pot transmite leptospiroza, o boală infecţioasă periculoasă, sunt parteneri de distracţie obişnuiţi în parc. „Parcă nu mai sunt atât de mulţi ca vara trecută, dar chiar acum două-trei zile am văzut un şobolan şi arăta cam atât”, ne-a spus doamna Ceparu, bunica lui David, indicându-ne dimensiunea unei mingi de volei.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi ne-a declarat că e prima oară când aude de această problemă şi că instituţia va fi obligată să verifice (şi să ia eventuale măsuri) numai dacă va primi şi o sesizare scrisă.
Drept urmare, ziariştii au făcut respectiva sesizare şi aştepteaptă acum să vadă rezultatele.