Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viceprimarul Ion Dragomir acuza: Campina NU are Politie Locala!

Publicat in PHonline, marți 30 iulie 2013 ·

Discuţiile asupra Regulamentului privind creşterea şi deţinerea câinilor în municipiul Câmpina au aprins spiritele in sedinta Consiliului Local. De aici si pana la arata cu degetul asupra activitatii Politiei Locale n-a mai fost decat un pas.

Plecând de la cine şi cum sancţionează proprietarii de câini pentru încălcarea prevederilor respectivului regulament, s-a ajuns la concluzia că, de fapt, n-are cine, pentru că “Poliţia Locală Câmpina nu există!” Unii cetăţeni spun de multă vreme acest lucru atunci când vin în audienţă la Primărie, dar iată că, de această dată, o spun chiar aleşii locali, informeaza Campinaph.ro

Viceprimarul Ion Dragomir a fost cel care a pus tunurile pe reprezentantii Politiei Locale campinene: „Trag un serios semnal de alarmă privind inexistenţa Poliţiei Locale. Ştim că se aduc câini din localităţile din jur şi, de atâţia ani, Poliţia Locală nu este în stare să prindă unul singur dintre cei care aduc câini! O dată, măcar unu’! Poliţia Locală nu există! Şi acest lucru se simte, pentru că la periferii au apărut din nou căruţele, au apărut din nou caii… După părerea mea, poliţiştii locali nu sunt bine conduşi! Dând maşini Poliţiei Locale, noi de fapt am împroprietărit nişte oameni care nu aveau maşini, iar ei merg cu maşina acasă, îşi plimbă copiii, se plimbă ei… Numai treaba nu şi-o fac! Să găsească şi ei măcar o dată pe unu’ care aduce câini în Câmpina, pentru că asta se întâmplă de mai multă vreme, sunt sesizări, dar nu avem Poliţie Locală care să acţioneze!”

Discuţiile asupra Regulamentului privind creşterea şi deţinerea câinilor în municipiul Câmpina au aprins spiritele in sedinta Consiliului Local. De aici si pana la arata cu degetul asupra activitatii Politiei Locale n-a mai fost decat un pas.

Plecând de la cine şi cum sancţionează proprietarii de câini pentru încăl

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen nu a fost invitată la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitație pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, pe 20 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt vineri, citat de Reuters. „Dacă

Iohannis, despre Visa Waiver: Este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe

Mediafax acum 29 minute
„România îndeplineşte, astăzi, un obiectiv strategic în relaţia cu Statele Unite ale Americii: includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver, care va permite cetăţenilor români să călătorească în SUA fără vize. Este rezultatul a numeroase efortu

Este oficial! România intră de astăzi în clubul Visa Waiver

Ziua Constanta acum 58 minute
Guvernul federal al Statelor Unite tocmai a anunțat oficial că România intră de astăzi în clubul select numit Visa Waiver. Începând cu 31 martie 2025, anul acesta, românii pot călători în SUA fără vize. Anunțul a fost făcut de Ambasada României în S

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum o ora
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

De ce ar fi plecat Călin Georgescu de la propriul protest. ”Orice, numai violențe să fie. Eventual cu vărsare de sânge”

Ziare.com acum 2 ore
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, crede că absența lui Călin Georgescu de la mitingul organizat este cauzată de faptul că acesta ar putea degenera în violențe de stradă. Într-o postare pe Faceboo

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum 2 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

Varșovia anunță că depistat o grupare rusă pregătită de GRU, care încerca să influențeze alegerile prezidențiale din Polonia

HotNews acum o ora
„Suntem cea mai atacată țară din Uniunea Europeană, iar alegerile vor fi un test pentru a vedea dacă democrația poloneză va supraviețui”, a spus vicepremierul polonez, care a acuzat în mod direct Moscova, scrie Reuters. Varșovia a identificat o grup

Vremea

București
acum

12°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°