Distrugerea culturii românești a început din 1945, o dată cu ocuparea României de armata sovietică și instaurarea comunismului, și continuă până azi. Între 1945-1947 s-au alcătuit liste negre cu cărțile condamnate la dispariţie, prin ardere, topire sau trecerea lor în diverse „fonduri secrete“ (practic, un fel de închisori ale cărţilor). În total au fost interzise 8.438 de titluri (inclusiv cărțile lui Eminescu). Apoi au fost întemnițați cei mai înzestrați scriitori, filosofi, arhitecți, muzicieni, pictori, oameni de știință, profesori, preoți, partidul comunist dând dovadă în selectarea lor de un remarcabil simț al valorii. S-au dărâmat statui, biserici, clădiri de importanță istorică, s-a distrus civilizația țărănească (admirată de sociologi din întreaga lume), s-au interzis sau modificat grotesc obiceiuri românești pline de înțelepciune și farmec, s-a falsificat folclorul, s-au făcut opere literare și artistice la comandă, toate hilare, s-a abandonat limba română în favoarea limbii de lemn.

Lupta împotriva culturii române a continuat cu succes și după 1989. Au dispărut din țară mii de obiecte de artă de patrimoniu, s-au construit clădiri de o modernitate barbară și palate țigănești, s-a dat la maximum sonorul stupid-languroaselor manele, care se revarsă acum în valuri peste întreaga țară, s-au condamnat la sărăcie mari artiști români, s-a înlocuit limba de lemn comunistă cu o limbă de lemn a zilelor noastre (formată din trei sute de cuvinte românești și patru sute de cuvine americănești, toate folosite cu o surâzătoare ignorare a gramaticii).

În lupta împotriva culturii s-a remarcat în ultima vreme USL (Unitate Specială de Luptă). Această grupare politică a luat cu asalt înainte de toate limba română, reușind (prin Marian Vanghelie, Gigi Becali și alții) să o schilodească mai rău decât Ceaușescu. Apoi au atacat ideea de proprietate intelectuală, num