Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Screening gratuit al alunițelor

Publicat in Covasna Media, marți 30 iulie 2013 ·

Acţiunea organizată de Spitalul Judeţean are loc astăzi la Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe

Cu ocazia Zilei „EuroMelanoma”, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe organizează miercuri, 31 iulie, un şir de prezentări despre melanom în general şi prevenţia acestuia la sala de ședințe a Incubatorului de Afaceri. De la ora 17:00, dr. Mild Edit va prezenta generalităţi despre melanom, de la 17:20 dr. Gáspár Eszter va vorbi despre tratamentul melanomului, după care doritorii pot participa la un screening gratuit al alunițelor.

Andrea merge anual la control pentru că are în jur de 200 de alunițe pe corp. Femeia în vârstă de 50 de ani ne-a spus că îi îndeamnă pe toți cei care se confruntă cu asemenea probleme să meargă la control și să se opereze în cazul în care este necesar acest lucru pentru a preveni un eventual cancer. Spune că a avut mai multe operații la Spitalul din Sfântu Gheorghe și este mulțumită de munca medicilor de aici. „Dermatologii din Sfântu Gheorghe mi-au scos peste 10 alunițe până acum, și va trebui să vin în continuare la control. Dacă în acest fel pot preveni cancerul de piele, mă pun cu plăcere sub bisturiu” – spune femeia.

Specialiștii spun că persoanele care au multe alunițe pe corp trebuie să se protejeze de soare şi că prevenirea este foarte importantă pentru a evita îmbolnăvirea. Medicii recomandă evitarea expunerii la radiațiile solare mai ales la orele după-amiezii și folosirea de loțiuni protectoare, dar şi evitarea bronzării la solar.

Comentarii.

Acţiunea organizată de Spitalul Judeţean are loc astăzi la Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe

Cu ocazia Zilei „EuroMelanoma”, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe organizează miercuri, 31 iulie, un şir de prezentări despre melanom în general şi prevenţia acestuia la sala de ședințe a Incub

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 2 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Caz rar de deces din cauza rabiei, în SUA – Un bărbat din Minnesota care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit

News.ro acum o ora
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat, vineri, Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News. Decesul acestei persoane marchează un eveniment rar, deoarece mai puţi

FOTO Accident, astăzi, într-o localitate din Botoșani! Patru persoane au ajuns la spital

Botosani News acum 54 minute
Patru persoane, cu vârste între 59 și 66 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, sâmbătă dimineață, în localitatea Blândești. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din

Kamala Harris, vizită rară la graniţa dintre SUA şi Mexic / Trecerile ilegale ale frontierei sunt la cel mai scăzut nivel din 2020 / Imigraţia a ocupat un loc proeminent în alegerile prezidenţiale din 2024 - FOTO

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele american Kamala Harris a făcut o călătorie rară la graniţa dintre SUA şi Mexic, încercând să contracareze atacurile republicanilor privind imigraţia, transmite presa internaţională. Potrivit CNN, imigraţia a ocupat un loc proeminent

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 3 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 10 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 10 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 12 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum 13 ore
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat în portul Wuhan. Gafa a fost acoperită de Partidul Comunist, dar descoperită de americani

Ziare.com acum 7 ore
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat într-un port din Wuhan, iar Partidul Comunist a încercat să ascundă gafa luni de zile. Nava din clasa Zhou s-a scufundat în timpul construcției, incidentul fiind descoperit mai întâi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°