Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un call-center pentru femei însărcinate şi proaspete mămici, S.O.S. Bebe, va fi deschis în premieră naţională la Iaşi

Publicat in News Pascani, marți 30 iulie 2013 ·

Telefonul verde este o iniţiativă a oficialilor Maternităţii "Elena Doamna" din Iaşi şi este adresat femeilor care, din diverse motive, nu se pot prezenta la consultaţiile periodice.S.O.S.

Bebe este un proiect care urmează să funcţioneze cel târziu la sfârşitul acestui an şi care este destinat viitoarelor sau proaspetelor mămici. La capătul celălalt al liniei telefonice gratuite se vor afla un obstetrician, un jurist şi un psiholog. Primul le va furniza informaţii gravidelor care au dureri sau care vor să afle ce investigaţii sunt necesare în cele nouă luni de sarcină. Juristul este responsabil cu partea de consiliere în cazul în care femeile însărcinate au probleme cu partenerul de viaţă, iar psihologul ar trebui să le ofere consultaţie mămicilor care suferă de depresie postnatală. ”Putem cu bani puţini să facem prevenţie şi să realizăm lucruri mari”, a declarat pentru digi24Iaşi medicul Mădălina Nour Ciuhodaru, purtătorul de cuvânt al Maternităţii ”Elena Doamna” din Iaşi. Potrivit datelor statistice, 15% dintre mămicile din Moldova nasc prematur, în bună măsură din cauza lipsei de informare sau a dificultăţilor cu sarcina, nesesizate din cauza neefectuării controalelor periodice. Şefii maternităţii ieşene mai spun că îngrijirea unui copil născut înainte de termen este foarte costisitoare, ridicându-se, în medie, la 200.000 de lei.

sursa adevarul.ro

Citește și: Circuit închis pentru Morga Spitalului Casieriile Eco Salubritatea au schimbat programul de lucru Echipamente medicale înnoite la Spitalul Municipal de Urgență Un nou vicepreședinte și un judecător stagiar la Judecătoria Pașcani

Telefonul verde este o iniţiativă a oficialilor Maternităţii "Elena Doamna" din Iaşi şi este adresat femeilor care, din diverse motive, nu se pot prezenta la consultaţiile periodice.S.O.S.

Bebe este un proiect care urmează să funcţioneze cel târziu la sf

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 46 minute
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 3 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 2 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Alba: O persoană a căzut într-o râpă, după un accident cu un ATV / S-a declarat decesul

Mediafax acum 3 ore
„Secția de pompieri Aiud intervine in cooperare cu Salvamont Alba pentru salvarea unei persoane si acordarea primului ajutor medical in com. Râmeț, zona Valea Mănăstirii. Este vorba despre despre o persoană care ar fi căzut într-o râpă, in urma unui

Dragoș Anastasiu explică planul noului guvern: „Încercăm acest stil de business privat în procesul de reformă a statului”

Adevarul acum o ora
Noul vicepremier desemnat de Ilie Bolojan explică cum va funcționa structura sa și care sunt prioritățile imediate ale guvernării.

Vremea

București
acum

24°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

10°/27°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

12°/30°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°