Pe câţi dintre monarhii României i-aţi cunoscut direct?

Regina Maria ocazional, Carol al II-lea şi, desigur, Regele Mihai. Şi înainte de abdicare şi, mult mai bine, după 1989.

Eraţi „un copilaş frumuşel“...

Da. Ceea ce a remarcat Regina Maria, fie că era o constatare reală, fie că era numai o amabilitate faţă de părinţii mei pe care îi cunoştea.

Ce v-a spus Regina Maria?

M-a mângâiat pe cap şi i-a spus tatălui meu: „Îmi pare bine că sunt şi băieţi frumoşi, nu numai fete frumoase“. Tatăl meu şi-a notat lucrul acesta în jurnalul lui. Pe Carol al II-lea, din vedere, fiind o dată la Palat cu tatăl meu, era în Cabinetul lui Urdăreanu pe care publicul îl botezase „Murdăreanu“, am auzit „trece Vodă“, şi pe urmă când l-am primit cu şcoala la gara deschisă special pentru el. Îşi făcuse o gară specială, ca şi la Sinaia, la Mogoşoaia. Venea dintr-un turneu diplomatic din Occident. Era perioada şocurilor, când începuse agitaţia în Europa Centrală, anexarea Austriei şi tot ce a urmat. Şi atunci am cântat cântecul care era Imnul străjeriei, din care ţin minte versurile: „Un Dumnezeu avem, în cer/iar pe pământ pe marele străjer“.

Germenii înregimentărilor.

Exact. Mi-am dat seama că era începutul, intrasem atunci în regimul înregimentărilor succesive. Şi l-am cunoscut ceva mai bine pe Regele Mihai, cel mai bine la revenirea lui în ţară, când i s-a permis să revină şi când, datorită faptului că Institutul Nicolae Iorga, al cărui director am fost ales în urma evenimentelor din '89, a protestat faţă de acea blasfemie a unui demnitar, unul Baltazar...

Bogdan Baltazar era purtător de cuvânt al guvernului.

Da. Şi un fost membru de partid a venit la mine la institut şi mi-a spus: e o mare minciună istorică ce a spus ăsta, că toţi cei patru regi, deci tot regimul lor, a creat o situaţie negativă pentru Român