Handbalistele de la CSM Cetate Deva vor juca în primele cinci etape ale Ligii Naţionale cu trei dintre echipele de top ale primului eşalon valoric, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi ce a avut loc la Bucureşti.
Marian Muntean, preşedintele grupării devene, consideră că programul competiţional este infernal, dar are pretenţia ca echipa să se ridice la nivelul investiţiilor făcute şi să obţină rezultate valoroase, conforme obiectivului propus.
„Sper ca noile jucătoare şi noul tehnician să demonstreze că respectă condiţiile excelente – financiare şi de pregătire - oferite de club, şi să arate un joc bun şi o atitudine de profesioniste în teren. Îmi doresc ca echipa să se claseze pe unul dintre primele şase locuri ale clasamentului, pentru a juca în play-off. Eu îndrăznesc chiar un pronostic şi spun că putem câştiga meciul din prima etapă de la Braşov, cu Corona”, a declarat Muntean.
CSM Cetate Deva îşi va începe seria meciurilor amicale în această săptămână, urmând să participe la un turneu internaţional la Tg. Mureş, începând cu data de 2 august.
Handbalistele de la CSM Cetate Deva vor juca în primele cinci etape ale Ligii Naţionale cu trei dintre echipele de top ale primului eşalon valoric, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi ce a avut loc la Bucureşti.
Marian Muntean, preşedintele grupării devene, consideră că programul competiţional este infernal, dar are pretenţia ca echipa să se ridice la nivelul investiţiilor făcute şi să obţină rezultate valoroase, conforme obiectivului propus.
„Sper ca noile jucătoare şi noul tehnician să demonstreze că respectă condiţiile excelente – financiare şi de pregătire - oferite de club, şi să arate un joc bun şi o atitudine de profesioniste în teren. Îmi doresc ca echipa să se claseze pe unul dintre primele şase locuri ale clasamentului, pentru a juca în play-off.