Un tren care circula de la Iași spre București, a lovit un autoturism, marţi, la ieşirea din Vaslui spre suburbia Rediu, în urma accidentului fiind nevoie de o echipă de descarcerare a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
În urma impactului două persoane, conducătorul auto şi pasagera din dreapta, şi-au pierdut viaţa pe loc, iar o adolescentă care se afla pe bancheta din spate a maşinii a suferit leziuni grave, ea fiind transportată la un spital din Iaşi. Medicii sunt rezervaţi, însă, cu privire la şansele acesteia de supravieţuire.
„Conducătorul auto al unui autoturism marca Volvo, înmatriculat în Italia, nu a respectat semnificaţia indicatorului şi a semnalelor luminoase şi acustice la trecerea cu calea ferată, iar maşina a fost lovită de trenul interregio care circula pe ruta Iaşi - Bucureşti Nord. Autoturismul a fost proiectat lângă calea ferată, unde a avariat alte două maşini parcate în zonă”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
Conducătorul auto a fost identificat. El avea 40 de ani şi era din Chişinău, Republica Moldova, la fel ca şi ceilalţi ocupanţi ai autoturismului.
Trenul implicat în accident nu a oprit la faţa locului, ci în staţia Vaslui, unde a staţionat câteva zeci de minute, după care şi-a continuat traseul.
(Sursa: AGERPRES) Un tren care circula de la Iași spre București, a lovit un autoturism, marţi, la ieşirea din Vaslui spre suburbia Rediu, în urma accidentului fiind nevoie de o echipă de descarcerare a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
În urma impactului două persoane, conducătorul auto şi pasagera din dreapta, şi-au pierdut viaţa pe loc, iar o adolescentă care se afla pe bancheta din spate a maşinii a suferit leziuni grave, ea fiind transportată la u