Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vreme caldă şi în următoarele două săptămâni

Publicat in Salajeanul, miercuri 31 iulie 2013 ·

Locuitorii din regiunea Transilvania vor avea parte de vreme caldă şi în următoarele două săptămâni, temperaturi ceva mai ridicate urmând a se înregistra în special până pe data de 7 august.

Administraţia Naţională de Meteorologie a postat pe site-ul propriu o informare cu privire la evoluţia valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 29 iulie-11august. Potrivit informării, în regiunea Transilvania, media temperaturilor maxime va scădea de la 34 la 26 de grade Celsius în primele două zile de prognoză, urmând ca apoi temperaturile maxime să crească treptat, astfel că la începutul săptămânii viitoare se va ajunge la o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie a temperaturilor maxime în jur de 34 de grade Celsius. În aceeaşi informare se mai arată că între 7 şi 11 august valorile termice medii diurne vor fi în scădere, ajungând în jurul a 28 de grade Celsius. De asemenea, între 29 şi 31 iulie, temperaturile minime vor avea mici variaţii în jurul a 16 grade Celsius, dar până la sfârşitul intervalului de prognoză vor fi ceva mai scăzute, media lor regională oscilând între 13 şi 15 grade Celsius. Probabilitatea averselor de ploaie va fi în general redusă, exceptând intervalele 30 iulie -1 august şi 6-11 august, când se pot semnala fenomene de instabilitate atmosferică, însă doar izolat vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.

Locuitorii din regiunea Transilvania vor avea parte de vreme caldă şi în următoarele două săptămâni, temperaturi ceva mai ridicate urmând a se înregistra în special până pe data de 7 august.

Administraţia Naţională de Meteorologie a postat pe site-ul propriu o informare cu privire la evoluţia valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 29 iulie-11august. Potrivit informării, în regiunea Transilvania, media temperaturilor maxime va scădea de la 34 la 26 de grade Celsius în primele două zile de p

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Nicușor Dan, după ce NATO a decis să aloce 5% din PIB pentru apărare: Trebuie să cheltuim mai mult și mai eficient

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri, după încheierea summitului NATO de la Haga, Olanda, în cadrul căruia statele membre s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare că „aliații sunt fermi și un

Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare

HotNews acum 4 ore
Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare SN Nuclearelectrica SA a anunțat că miercuri a avut loc o degajare de fum, fara flacara, intr-o camera a Pavilionului Administrativ

Ministrul Finanțelor trimite Corpul de Control la Vama Constanța, după ce presa a scris despre blocajele și întârzierile nejustificate de acolo

HotNews acum 6 ore
Ministerul Finanțelor ia act cu maximă seriozitate asupra informațiilor apărute în spațiul public referitoare la blocaje și întârzieri nejustificate în procesul de vămuire a mărfurilor din cadrul Vama Constanța, precum și de acuzațiile aduse unor fu

Ilie Bolojan a discutat cu Fitch despre măsurile care pot îmbunătăți indicatorii financiari

Adevarul acum o ora
Premierul României, Ilie Bolojan, a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, în contextul evaluărilor periodice din perioada următoare privind situația economică și fiscală a României.

Baremul de corectare la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews acum 3 ore
Ministerul Educației a publicat, miercuri, la ora 15:00, baremul de corectare pentru proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Documentul conține toate răspunsurile corecte și modul de acordare a punctajului pentru fiecare exercițiu

Cazinoul din Constanța își schimbă programul de vizitare

Mediafax acum 23 minute
Decizia vine după ce în prima lună de la redeschidere, aproximativ 40.000 de persoane au vizitat monumentul de pe faleza Constanței. Extinderea programului se datorează sezonului estival, care aduce mulți turiști în oraș, vacanței școlare și cererii

SuperLiga: S-a stabilit programul sezonului regulat 2025-2026. Campioana FCSB începe acasă, cu Hermannstadt

HotNews acum o ora
Calendarul competiţional pentru noua ediţie a SuperLigii României, sezonul 2025-2026, s-a stabilit miercuri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la sediul LPF. Campioana FCSB va începe sezonul acasă cu Hermannstadt. În etapa a doua are loc con

Premierul Ilie Bolojan: „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasada SUA”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a avut o întâlnire productivă cu Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasa

Iranul recunoaște că instalațiile sale nucleare au fost „grav avariate” în urma bombardamentului SUA

HotNews acum 3 ore
Iranul, prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghaei, spune că loviturile americane din weekend au provocat daune semnificative instalațiilor sale nucleare, transmite Al Jazeera, citată de Reuters. „Instalațiile noast

Olanda va dona României 18 avioane de luptă F-16

Ziua Constanta acum 4 ore
Olanda va dona României cele 18 avioane de luptă F-16 pe care le transferase pentru pregătirea piloților NATO și a celor ucraineni la Centrul European de Pregătire F-16 de la Fetești, potrivit jurnalistului specializat în chestiuni de apărare Radu T

Vremea

București
acum

35°
mie.

18°/35°
joi

20°/38°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/26°
Iasi
acum

32°
mie.

16°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/33°
sâm.

17°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

18°/31°
joi

22°/31°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

33°
mie.

15°/33°
joi

20°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

17°/24°
Timisoara
acum

33°
mie.

17°/35°
joi

18°/38°
vin.

19°/33°
sâm.

20°/30°