Peste 140 de tone de cereale şi deşeuri metalice au fost confiscate, au fost întocmite 11 dosare penale pentru evaziune şi contrabandă şi au fost aplicate aproape 160 de amenzi, în timpul unei acţiuni care este ăn curs de desfăşurare în 6 judeţe.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, activitatea de prevenire a ilegalităţilor în transportul de mărfuri se desfăşoară în perioada 24 - 31 iulie, în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa şi Tulcea,
Până marţi, poliţiştii au verificat 1.127 de transporturi cu o încărcătură totală de aproape 1.250.000 de tone.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor, împreună cu poliţişti ai inspectoratelor judeţene de poliţie, au fost confiscate 128 de tone de cereale, 15 tone de deşeuri metalice, ţigarete şi alcool, fără documente legale.
De asemenea, poliţiştii au întocmit 11 dosare penale pentru evaziune fiscală şi contrabandă şi au aplicat 157 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 42.000 de lei.
Neregulile de ordin contravenţional depistate au vizat încălcarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, a normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, a regulilor referitoare la protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite ori a celor care reglementează furnizarea şi transportul rutier de bunuri.
Reamintim faptul că, în această perioadă, echipe mixte, formate din poliţişti şi reprezentanţi ai I.S.C.T.R. sau A.N.R., efectuează controale pe reţeaua de drumuri naţionale, în vederea verificării legalităţii desfăşurării transporturilor rutiere de produse cerealiere şi deşeuri feroase şi neferoase. Totodată, se acţionează şi pe reţeaua de infrastructură feroviară, navală şi maritimă.
La acţiune participă şi reprezentanţi ai Direcţiilor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rura