Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VARA 2013 – SEZONUL ACCIDENTELOR. Vezi CELE MAI MARI TRAGEDII DIN EUROPA

Publicat in Actualitatea prahoveană, marți 30 iulie 2013 ·

Lunile iunie şi iulie 2013 au fost umbrite de numeroase accidente teribile care au avut loc în Europa. Nici România nu a fost scutită de aceste grozăvii. Iată care sunt cele mai mari tragedii care au impresionat lumea, în această perioadă.

- Seria accidentelor dramatice a început în Muntenegru acolo unde duminică, 23 iunie, un autocar al firmei Gregory Tour, cu turişti români, s-a răsturnat într-o prăpastie, în jurul orei 18.00, ora României. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 18 persoane, printre care şi şoferul autocarului, iar alte 29 au fost rănite. Răniţii au fost aduşi în România marţi, cu două aeronave militare, şi internaţi la spitalele Universitar, Floreasca, Elias şi Bagdasar-Arseni. Guvernul României şi cel al Muntenegrului au decis ca 26 iunie să fie zi de doliu naţional în memoria victimelor accidentului.

- Miercuri, 24 iulie 2013, un alt accident grav a atras atenţia lumii întregi,. Un microbuz cu români s-a răsturnat pe o autostradă din Marea Britanie. Trei persoane au fost grav rănite în accident. Şoferul microbuzului în care se aflau nouă turişti români a pierdut controlul asupra vehiculului după explozia unei anvelope. Microbuzul a pătruns pe contrasens rupând balustrada de siguranţă şi s-a răsturnat. Doi pasageri au fost aruncaţi din maşină din cauza impactului.

- Miercuri, 24 iulie, un tren a deraiat în apropierea gării din Santiago de Compostela, Spania. 78 de oameni au murit, iar 178 de pasageri au fost răniţi, în urma accidentului. 71 dintre victime sunt, încă, internate, iar 31 se află în stare gravă. Se pare că motivul a fost viteza excesivă de 190 de km/h într-o zonă în care trenul ar fi trebuit să ruleze cu maxim 70 de km/h. În Santiago de Compostela, autorităţile regionale au declarat pe 26 iulie, şapte zile de doliu, iar la nivel naţional au fost instituite trei zile de doliu oficial.

- Luni, 29 iulie, ora 1

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 47 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Ministrul Economiei ar putea renunța la firmele de head-hunting prin care se selectează managerii companiilor de stat

HotNews acum o ora
Modul în care sunt stabiliți managerii care conduc companiile statului nu are nicio legătură cu normalitatea, existând doar două firme care vin și spun cine este bun să fie manager, a declarat ministrul Ministrul Economiei, Digitalizării, Antrepreno

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Ministrul Economiei şi Turismului: În ultimii ani mi-am făcut vacanţele în Grecia

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Miruţă, a dezvăluit că în ultimii ani şi-a făcut vacanţele în Grecia. Acum merg în România pentru că nu mai am timp, a adăugat Miruţă.

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum o ora
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°