… se intitulează o extrem de interesantă carte, recent apărută la Editura Universității „Al. Ioan Cuza”. Autoarea, Anneli Ute Gabanyi, a fost vreme de 18 ani analist, apoi director al Secției Române de Cercetare la Radio „Europa Liberă”. În această calitate a semnat sumedenie de rapoarte (volumul are 535 de pagini), adevărate studii de caz, considerate timp de câteva decenii drept „cele mai echilibrate și mai bine documentate surse de informare despre situația din țările blocului sovietic”. Trebuie spus că politica editorială a „Europei Libere” a ținut și n-a ținut seama de rapoartele lui Gabanyi din motive foarte simple: emisiunile, firește, erau concepute ziaristic, cu tentă polemică, în vreme ce rapoartele tindeau către o cercetare științifică obiectivă și imparțială. În bună măsură asta au și fost, drept pentru care prezintă interes cert și acum. În al doilea rând, Gabanyi s-a folosit doar de surse „deschise” (cărți, ziare, reviste, toate citite rând cu rând și interpretate „la virgulă”), iar emisiunile utilizau și informații directe, scrisori, interviuri telefonice, memorii, uneori chiar simple zvonuri (cel mai la îndemână exemplu: subsemnatul a fost prezentat în repetate rânduri ca… ginere al prim-ministrului Dăscălescu, așa că, o vreme, până lumea s-a dumirit, tot ce solicitam pentru Teatrul Național cu grăbire se aproba!).

În destule rânduri, rapoartele chiar contrazic orientarea postului, mai ales în ce privește aprecierile la adresa unuia sau altuia dintre actorii de prim-plan ai vieții culturale românești. Vorbele s-au mistuit în eter, cartea rămâne. Este, probabil, cea mai atentă și mai obiectivă analiză „din mers” a unor fenomene ce au particularizat și individualizat evoluțiile românești în plan cultural, scrisă fără menajamente și cruțare, dar și fără „ira et studio”. Sigur că, utilizând și interpretând doar surse mai mult sau mai puțin ofici