Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Thomsons Online Benefits inaugurează centrul global de pregătire la Cluj

Publicat in Income Magazine, marți 30 iulie 2013 ·

Thomsons Online Benefits, cel mai important furnizor de software pentru pachete de beneficii pentru angajați la nivel mondial, inaugurează astăzi centrul global de pregătire la Cluj-Napoca (Cluj), o investiție în valoare de 521.500 euro.

Thomsons Academy va reprezenta singura bază de formare și instruire pentru filialele companiei din Londra, Singapore, Cluj și, începând cu luna septembrie a acestui an, din Silicon Valley. Astfel, în fiecare an, aproximativ 200 de persoane nou recrutate, angajați, precum și managerii lor vor urma cursurile Thomsons Academy pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a-și construi o carieră pe termen lung în companie.

„Suntem încântați să inaugurăm Thomsons Academy în Cluj, la doar un an de la deschiderea biroului nostru din România. Am fost profund impresionați de calitatea oamenilor Thomsons pe care i-am recrutat în Cluj, precum și de efectul benefic al echipei noastre din România asupra celei din Londra. Astfel, când am decis că a venit momentul să creăm propriul centru de instruire și excelență, Clujul a fost locația perfectă pentru această investiție majoră. Cred cu tărie că trebuie să le oferim oamenilor noștri oportunitatea de a ajunge la cel mai înalt nivel posibil și de a avea cariera vieții lor în compania noastră. Sunt nerăbdător să văd cum acest lucru va crea beneficii atât pentru ei, cât și pentru clienții noștri”, declara Michael Whitfield, CEO al Thomsons.

Biroul Thomsons din Cluj are în prezent 50 de angajați și plănuiește să angajeze încă 100 de persoane în următorii trei ani. „Vom continua să facem investiții pe termen lung în biroul din Cluj și în oamenii noștri din toată lumea. De altfel, ne dezvoltăm într-un ritm rapid – avem în acest moment deja peste 25 de posturi disponibile în cadrul biroului nostru local”, a adăugat Whitfield.

Thomsons este una dintre companiile britanice cu

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Klaus Iohannis: Astăzi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ne vom concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, el afirmând că în cadrul şedinţei, se vor concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a U

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

La ce analize gratuite vor avea acces românii neasigurați. CNAS a anunțat modificări pentru mai multe boli grave

Ziare.com acum o ora
Românii neasigurați vor avea acces la analize gratuite pentru câteva boli grave. Femeile însărcinate vor beneficia și ele de o analiză importantă, chiar dacă nu au venituri. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat modificările la contract

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°