Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îşi caută familia dispărută în Italia. Caz cutremurător!

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 31 iulie 2013 ·

Îşi caută cu disperare familia. Este vorba despre un bărbat din Târgu-Jiu care cere sprijinul poliţiei pentru a-i găsi familia despre care crede că a fost răpită în Italia. Omul a depus plângere la poliţie şi aşteaptă cu nerăbdare veşti bune de la oamenii legii.

Cinci membri ai familiei sale ar fi dispărut în Italia, după ce una dintre nepoatele sale a fost răpită. Omul a venit la Poliţie să ceară ajutorul pentru a-i găsi familia înainte de a fi prea târziu. Autorităţile române au intrat pe fir, însă, deocamdată nu au nici un indiciu. Ieri gorjeanul a venit din nou la poliţie să vadă stadiul cercetărilor. Acesta spune că nu ştie ce s-a întâmplat acolo la mii de kilometri distanţă, nu ştie nici motivul pentru care familia formată din cinci membrii a dispărut fără urmă. Exclude însă implicarea în trafic de droguri sau prostituţie: „Nepoata mea a fost răpită prima din faţa unui magazin în timp ce îşi aştepta părinţii. Când au ieşit nu au mai găsit-o şi au sunat-o. Atunci ea le-ar fi răspuns şi le-ar fi spus că este răpită de câteva persoane. Băiatul meu a alertat autorităţile şi la trei zile distanţă au dispărut şi ei. Nu ştiu nimic de ei şi suntem disperaţi”, a explicat Valerian Buză, tatăl unuia dintre cei răpiţi. Acesta a anunţat autorităţile locale despre nenorocire şi speră să primească curând veşti bune. ,,Au venit de la Craiova câţiva poliţişti şi mi-au luat declaraţii. Nu cred că familia mea are vreo implicare cu droguri sau prostituţie. Cine ştie pe mâinile cui au căzut. Sper să fie găsiţi în viaţă”, a mai spus omul doborât de necazuri. Totul a pornit după ce minora în vârstă de 15 ani a dispărut din faţa unui supermarket din Italia în timp ce îşi aştepta părinţii. Anunţul a fost făcut public pe un site italian.

Îşi caută cu disperare familia. Este vorba despre un bărbat din Târgu-Jiu care cere sprijinul poliţiei pentru a-i găsi familia despre ca

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 42 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 27 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 58 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum 50 minute
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°