Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roberta Anastase: Elena Udrea a declarat în numeroase rânduri că nu pleacă din PDL, deci lucrurile sunt clare

Publicat in Puterea, marți 30 iulie 2013 ·

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că “lucrurile sunt clare” în ceea ce priveşte zvonurile despre plecarea deputatului democrat-liberal Elena Udrea la Partidul Mişcarea Populară (PMP), în contextul în care aceasta din urmă a afirmat în repetate rânduri că nu va părăsi formaţiunea din care face parte acum.

“Elena Udrea a declarat în numeroase rânduri că nu pleacă din PDL, deci aici lucrurile sunt clare. Eu cred că noi avem o treabă, să ne luptăm cu USL-ul”, a spus Anastase.

Întrebată dacă ea însăşi a primit propuneri pentru a se înscrie în PMP, fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor a precizat că nu a avut astfel de discuţii.

“Sunt de 22 de ani în PDL. Nu am discutat acest subiect”, a afirmat vicepreşedintele PDL.

Totodată, Roberta Anastase a spus nu se gândeşte că înfiinţarea PMP ar fi de natură să destabilizeze PDL, dar şi că lupta trebuie dusă cu USL-ul.

“Eu nu gândesc în termenii aceştia, ci eu mă sperii uitându-mă în sondaje la procentele USL-ului şi eu cred că avem o treabă pentru democraţia din România cu USL-ul”, a mai spus Anastase, potrivit Agerpres.

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că “lucrurile sunt clare” în ceea ce priveşte zvonurile despre plecarea deputatului democrat-liberal Elena Udrea la Partidul Mişcarea Populară (PMP), în contextul în care aceasta din urmă a afirmat în repetate rânduri că nu va părăsi formaţiunea din care face parte acum.

“Elena Udrea a declarat în numeroase rânduri că nu pleacă din PDL, deci aici lucrurile sunt clare. Eu cred că noi avem o treabă, să ne luptăm cu USL-ul”, a spus Anastase.

Întrebată dacă ea însăşi a primit propuneri pentru a se înscrie în PMP, fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor a precizat că nu a avut astfel

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 27 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 14 minute
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 4 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 14 minute
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 42 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°