De ce ne-ar mai putea interesa astăzi ce este liberalismul, câtă  vreme îl vedem, îl trăim , sau el se dezvoltă prin vieţile noastre, ori în paralel cu ele; a născut partide cu istorii prodigioase, a oferit ţărilor lumii – inclusiv României – guverne şi, într-un fel sau altul, nu poate fi, probabil, un om care să îşi spună, referitor la sine, că nu ştie ce este acela liberalismul?

Cu toate acestea, dacă vom privi cu atenţie teoriile – şi eventual doctrinele, sau ideologiile – politice vom observa, cu multă uşurinţă, că este mult mai simplu de încadrat conceptele precum cele de marxism, comunism, leninism, maoism; că nu este foarte dificil de caracterizat conservatorismul, în diferitele sale variante – creştin-democraţie, gaullism, sau pur şi simplu conservatorism şi atât; că devine poate ceva mai complicat să se afle sensul şi conţinutul conceptului de socialism, cu deosebire în cazul în care se caută o definire cuprinzătoare a tuturor a tuturor revendicărilor apartenenţei la socialism; liberalismul însă ar părea să aibă o complexitate pe care nu este simplu să o cuprinzi cu o singură privire şi să o defineşti printr-o singură frază, ori prin sinteza dată de câteva elemente relevante, uşor de asociat. Se poate trece însă, cu oarecare indiferenţă, chiar şi peste această problemă legată de necesitatea, firească în cazul oricărei experienţe a conştiinţei, de a percepe într-un mod liminar şi clar o realitate, cu atât mai mult cu cât în joc se află o categorie a existenţei politice a fiinţei umane. Am putea, totuşi să avem în vedere doar ipostaze distincte din ansamblul pe care îl constituie liberalismul. Atunci de ce acest demers, fie el şi modest ca extindere şi simplificat încă din intenţie?

Pentru că, în măsura în care stabilim mai exact – poate, să sperăm, cel puţin că o facem – semnificaţia liberalismului şi natura modului de a fi al acestui