Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MEDIEREA, obligatorie de la 1 august. Violul, infracţiune care pot ajunge la mediere

Publicat in Ziua Veche, marți 30 iulie 2013 ·

Şedinţele de informare asupra avantajelor medierii sunt obligatorii, de la 1 august, înainte de tranşarea unei dispute în instanţă, în cauzele care privesc litigiile de muncă, divorţurile, partajul de bunuri comune, malpraxisul, drepturile consumatorilor şi unele acţiuni penale.

Începând cu 1 august, o parte din acţiunile civile şi penale vor fi respinse de către instanţele de judecată dacă părţile nu vor trece, înainte de începerea procesului, printr-o şedinţă obligatorie de informare asupra avantajelor medierii.

Potrivit articolului 2 alineatul 1 indice 2 al Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, “instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop”, pentru unele litigii.

Totodată, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 4/2013, aceste prevederi se aplică numai proceselor începute după data de 1 august 2013.

Şedinţa de informare în care mediatorul le explică părţilor avantajele medierii este gratuită, însă procedura de mediere este taxată de către mediatori. Tarifele practicate diferă în funcţie de natura şi complexitatea litigiului.

Procedura de informare privind medierea nu poate depăşi 15 zile.

Dovada participării la şedinţa de informare se face printr-un certificat eliberat de mediator, în timp ce, dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei sau nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care va fi depus la dosarul instanţei.

“Dacă în urma şedinţei de informare părţile sunt de acord să soluţio

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum o ora
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

MAE avertizează românii să evite zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul „Marșului Global către Gaza”

Adevarul acum 32 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români vineri, 13 iunie, să evite deplasările în zona de nord a Peninsulei Sinai din Egipt, având în vedere că „Marșul Global către Gaza” este în desfășurare.

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 5 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Macron anunță că Franța e gata să participe la apărarea Israelului în fața Iranului

HotNews acum o ora
Președintele Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este „în măsură să facă acest lucru”, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Mi-am e

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 5 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Specialiştii în securitate cibernetică AVERTIZEAZĂ cu privire la un mesaj devenit viral pe WhatsApp. Ce reprezintă și ce face „Seismic Waves Card”

Gandul acum 3 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, vineri, că mesajul viral ”Seismic Waves Card” distribuit pe WhatsApp este o alarmă falsă. „Un mesaj care circulă pe WhatsApp susţine în mod eronat că deschiderea unui fişier denumit

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°