Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titularizare 2013. Profesorii trebuie să ia minimum nota 7 ca să prindă un post sigur la catedră

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 iulie 2013 ·

După examenul de definitivat, titularizarea este a doua treaptă de intrare în învățământul preuniversitar, însă dascălii nu vor avea o sarcină ușoară: patru ore de examen la finalul cărora trebuie să obțină cel puțin nota șapte. Sursa: =Arhiva EvZ

În total, peste 36.500 de profesori, care trecut cu brio de inspecțiile la clasă, vor participa astăzi la examenul de titularizare organizat în 97 de centre din toată țara.Iar miza este una foarte mare.

Cele mai multe locuri vacante sunt pentru posturile didactice de educatoare/profesori pentru învăţământ preşcolar (1.248), învăţători/profesori pentru învăţământ primar (1.122), educaţie fizică şi sport (344), matematică (318) şi limba engleză (261).

Pe de altă parte, cele mai multe posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată se găsesc în mediul urban, peste 3.000, restul fiind în mediul rural, circa 2.900.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Reamintim că cea care a ridicat ștacheta de la șase la șapte notă de promovare în mediul urban a fost Ecaterina Andronescu, care anul trecut sugera că și acest rezultat ar trebui ajustat.

"Pentru intrarea în învăţământ, filtrul numit definitivat este extrem de important. Sigur, al doilea filtru este titularizarea, pentru că cel care promovează titularizarea rămâne definitiv în sistemul de învăţământ, titular, şi, indiferent dacă i se restrânge postul sau nu, inspectoratul trebuie să-i găsească un post în altă şcoală. Şi acolo eu am fost cea care, în mandatul anterior

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României”

Mediafax acum 56 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui Duckadam. „Astfel, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă, pentru talentul, pasiunea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării fo

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 40 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 35 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

News.ro acum 10 ore
Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, r

RAPORT Ericsson: Traficul global de date în reţelele mobile ar urma să crească cu aproape 200% până în 2030. Până la finalul anului 2030, vor fi 6,3 miliarde de abonamente 5G la nivel global

News.ro acum 3 ore
Cu toate că rata de creştere a traficului de date în reţelele mobile este în scădere, totuşi, potrivit unui raport Ericsson, traficul global de date în reţelele mobile ar urma să crească cu aproape 200% până în 2030. De asemenea, până la finalul anu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°