Statele Unite sunt dispuse sa-i ofere fostului agent CIA, Edward Snowden, un pasaport provizoriu pentru a putea reveni acasa, scrie Interfax, citand surse ale Ministerului rus de interne.
Potrivit acestuia, Departamentul american al justitiei a trimis o nota Moscovei, care precizeaza, printre altele, disponibilitatea Washingtonului de a garanta ca, in privinta lui Snowden, despre care se presupune ca inca s-ar afla in zona de tranzit a aeroportului Sheremetievo, nu va fi aplicata pedeapsa cu moartea. Sursele Interfax au mentioneaza ca partea rusa a expediat un raspuns, dar a refuzat sa intre in detalii.
Snowden, fost consultant al Agentiei americane pentru securitate nationala (NSA), a facut in ultimele luni o serie de dezvaluiri legate de spionarea de catre serviciile speciale ale SUA a internetului mondial cu ajutorul programului PRISM, care presupune accesul si copierea datelor utilizatorilor Facebook, Google, Apple, precum si a altor companii de resort din SUA. Aceste dezvaluiri au starnit un scandal international. Washington l-a acuzat pe Snowden de sustragerea unor bunuri ale statului si de transmiterea de informatii secrete vizand securitatea nationala.
La sfarsitul saptamanii trecute, Snowden, care a cerut azil in Rusia, a dat de inteles, prin avocatul sau Anatoli Korotchenia, ca este gata sa ramana in aceasta tara pentru totdeauna. Pentru moment, el asteapta raspunsul autoritatilor ruse la solicitarea sa. Pana atunci, el poate ramane pe aeroport, fie ar putea fi transferat intr-un apartament in Moscova.