Activităţile de informare şi conştientizare a populaţiei desfăşurate de poliţiştii brăileni, cu privire la adoptarea de către cetăţeni a conduitelor non-victimale în cazul locuinţelor pe care le deţin, în cadrul Campaniei de prevenire a furturilor din locuinţe „Nu-ţi scăpa casa din ochi!”, s-au derulat pe parcursul celor trei luni în municipiul şi judeţul nostru.
În ultimele zile, poliţiştii compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Biroului Proximitate s-au adresat locuitorilor municipiului Brăila, care domiciliază în cartierele Chercea şi Lacu Dulce.
Activităţile de diseminare de materiale de informare, pentru prevenirea furturilor din locuinţe, au fost desfăşurate, preponderent, la blocurile tip ANL din cartierele menţionate, recomandările preventive fiind promovate în cadrul discuţiilor cu cetăţenii întâlniţi pe străzile din acele zone.
"Analiza primară a datelor deţinute la nivelul inspectoratului relevă faptul că atât pe componenta de informare, cât şi pe componenta de prevenire, campania adresată proprietarilor de locuinţe a avut efectul scontat", se arată într-o notă de presă a Poliţiei brăilene.
Astfel, pe de o parte, în cadrul activităţilor desfăşurate în judeţul Brăila, sub egida acestei campanii naţionale, s-a reuşit informarea a peste 7.000 de locuitori şi, pe de altă parte, numărul sesizărilor privind spargerile din locuinţe la nivel judeţean, în perioada mai-iunie 2013, s-a diminuat comparativ cu perioada similară a anului trecut.
"Activităţile de informare şi protejare a populaţiei, pentru a nu deveni victime ale persoanelor rău intenţionate, vor continua în municipiul şi judeţul Brăila, în perioada următoare, accentul fiind pus pe prevenirea populaţiei împotriva infracţiunilor de înşelăciune prin telefon, tâlhărie, pe discuţii cu minorii/tinerii pe teme de