Ședința Adunării Generale a Acționarilor (AGA) de la CS Pandurii Târgu Jiu va avea loc sâmbătă. Directorul Resurselor Umane din CEO, Ion Răuț, membru AGA, a declarat că are convingerea că Marin Condescu va prezenta acționarilor documentele financiare ale clubului.
Amintim că șeful FNME și președinte al CS Pandurii, Marin Condescu, a refuzat să pună la dispoziția CEO documentele contabile ale clubului. Administrația CE Oltenia așteaptă ca sâmbătă să primească actele care vor demonstra cum au fost cheltuite fondurile primite de la compania energetică, de conducerea clubului, în ultimii trei ani. Întrebat dacă în ședința AGA, din partea CEO va exista și cererea de demitere a lui Marin Condescu, directorul Răuț a precizat: „Doar dacă domnul Condescu nu va prezenta documentele solicitate de CEO. Dar am totuși convingerea că acesta va da curs acestei solicitări”.