Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coabitare, morții din Teleorman nu mai vor să te vadă

Publicat in Catavencii, marți 30 iulie 2013 ·

Cu un ciudat simț al simetriei, urmărind cu încăpățânare o simbolistică bleagă, procurorii i-au prezentat lui Liviu Dragnea dosarul de urmărire penală taman la un an de zile de la referendumul pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Probabil, în camera în care fac ei ședințe de furtună în creier s-a destupat o șampanie, iar colectivul s-a felicitat călduros: “Bravo, ce idee mișto am avut noi, niște procurori străluciți, să corelăm prezentarea dosarului cu sărbătorirea eșecului la referendum!”. După care s-au repezit la căsuțele de e-mail, să vadă dacă și stăpânirea este de aceeași părere, dacă le observă eforturile și dacă apreciază simbolistica.

Dacă USL-ul n-ar fi fost alcătuită dintr-o mare adunătură de împiedicați plini de bube-n cap, probabil că 29 iulie n-ar fi fost decât Ziua Imnului, prilej de sărbătoare discretă pentru oficialități și cam atât. Dar nu este doar atât. Mulți ani de-acum înainte ne vom aminti că 29 iulie ar fi putut fi ziua în care aveam șansa istorică de a scăpa cu doi ani mai devreme de Traian Băsescu, rostogolindu-l pe scara putrezită care duce spre clinica de dezalcoolizare a istoriei. Ne vom aminti asta, vom mai număra în minte fabulosul scor de peste șapte milioane de voturi favorabile alungării președintelui și vom scrâșni din dinți, uitându-ne cum, nestriviți strămoșește, prin apăsarea piciorului pe ceafa năpârcoasă, consilierii prezidențiali reuniți în clubul ăla de frecții și bune maniere, pe nume Mișcarea Populară, cer condamnarea celor care au pus la cale “lovitura de stat” de anul trecut.

Acordul de coabitare semnat după alegerile de anul trecut pare, pe 29 iulie mai mult decât oricând, o suculentă flegmă pe obrazul tuturor celor care au votat acum un an pentru plecarea lui Băsescu și a tuturor celor care-l slujesc. În spatele acelui acord, scris pe foi smulse dintr-o lucrare de doctorat deloc originală, se pitulea

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 25 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 59 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 39 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Viitorul industriei prelucrătoare în România, modelat de tehnologiile avansate

HotNews acum o ora
Industria prelucrătoare reprezintă un pilon al economiei românești cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut, cu o pondere importantă în exporturi, dar și în forța de muncă angajată. Cu toate acestea, în ultimii ani cel puțin, au apărut

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum o ora
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Cătălin Moroşanu, la un pas de divorţ. Sacrificiul pe care l-a făcut pentru a-şi salva familia! „Îmi e foarte greu”

Cancan acum 12 ore
Cătălin Moroșanu a vorbit fără menajamente despre ultimele sale proiecte și ne-a dezvăluit cât de aproape a fost de un divorț. Fostul boxer profesionist la categoria grea a ținut să puncteze că se simte obosit și că vrea să ia o pauză din show-urile

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°