Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost lansat primul site AVIZAT de medici despre melanomul malign

Publicat in Romania Libera, marți 30 iulie 2013 ·

Marţi a fost lansat primul site avizat de medici despre melanomul malign, tipul de cancer de piele cel mai agresiv şi cu cea mai rapidă evoluţie în formă avansată. Acesta conţine informaţii specializate, sfaturi, testimoniale şi noutăţi despre prevenirea şi depistarea melanomului malign.

Lansarea site-ului www.info-melanom.ro marchează finalul campaniei de informare „Un viitor fără pată!“, organizată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer şi Societatea Română de Cancer în perioada verii.

„Prin campania «Un viitor fără pată!» am dorit să ne adresăm în special tinerilor, persoanele cele mai afectate de melanom, astfel că am organizat acţiuni speciale în toate centrele universitare importante din ţară, cu ajutorul studenţilor de la Medicină. I-am învăţat pe tineri să recunoască din timp semnele melanomului şi să pună prevenţia pe primul loc“, a declarat Cezar Irimia, Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

În cadrul campaniei, peste 10.000 de tineri au aflat informaţii despre melanom, iar 150 dintre ei au fost testaţi dermatologic gratuit în cadrul evenimentelor desfăşurate de organizatori în centre universitare. Alte acţiuni de educare şi testare au avut loc în Delta Dunarii, populaţie cu risc crescut datorită expunerii prelungite la soare. Tot pe parcursul acestei campanii, parlamentari şi funcţionari ai Parlamentului României au dat un exemplu publicului privind prevenţia, participând la acţiunile de conştientizare şi educare desfăşurate în cele două camera ale Legislativului.

„Campania „Un viitor fara pată” ne-a permis să convingem mii de oameni de faptul că stă în puterea lor să îşi diminueze riscul reprezentat de melanom prin limitarea expunerii la ultraviolete şi prezentarea de urgenţă la medic la cea mai mică suspiciune”, a afirmat Dr. Adriana Melnic, Director Executiv al Societăţii Române de Cancer.

Cea m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 50 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 35 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 35 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum 57 minute
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°