Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Aripa veche a PSD”, degeaba-i veche! Nu-si cunoaste regulile nici acum

Publicat in Cronica Vaii Jiului, marți 30 iulie 2013 ·

”Aripa mai veche a PSD” a rãsuflat prin presã cã este nemultumitã cã Ioan Rus, presedintele organizatiei social-democratilor din Petrosani, a lãsat ca înlocuitor al sãu, pentru o lunã de zile, cât este plecat în Singapore, pe vicepresedintele Sandu Daniel, care este si membru în Comisia de Eticã a formatiunii la nivel de judet. Cei ”vechi” în partid ar trebui sã fie ca vinul bun, dar ei nu-si cunosc nici regulile dupã atâtia ani de politicã.

Conform statutului PSD, atunci când un presedinte este plecat peste mãri si tãri, trebuie sã-si lase un înlocuitor. Ca urmare, presedintele propune Biroului Permanent al organizatiei un om, de regulã un vicepresedinte, iar acesta este votat sau nu de membrii Biroului. Acest birou este format, la organizatia Petrosani, din 19 membri. Acestia au votat în unanimitate ca Sandu Daniel sã fie înlocuitorul lui Ioan Rus, pe perioada cât acesta se aflã în Singapore. Hotãrârea Biroului astfel luatã, este adusã la cunostinta Comitetului Executiv, formatã din 47 de membri. Acest Comitet este format din toti presedintii si secretarii de ”organizatii de cartier”, plus membrii Biroului. Si aici Sandu Daniel a obtinut unanimitatea. Dovadã stau cele douã procese verbale încheiate cu aceastã ocazie. Hotãrârile luate de cele douã structuri de conducere si coordonare ale PSD Petrosani, plus procesele verbale atasate lor, au luat drumul Devei, pentru

a fi aduse la cunostinta judetului, care organizatie judeteanã verificã si modul de desemnare a înlocuitorului, dacã s-a fãcut statutar sau nu. De aici, nici o problemã, dovadã cã luni, 29 iulie, Sandu Daniel a convocat prima sedintã în calitate de loctiitor de presedinte în care a informat membrii Biroului cu privire la hotãrârile trimise de la judet cãtre teritoriu. ”Sandu Daniel a fost votat cu unanimitate de voturi pentru a-l înlocui pe presedintele Ioan Rus, pânã acesta se întoarc

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 22 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°