TIMIȘOARA. Joi, 1 august 2013 la ora 19.00, în Biserica Millenium, din cartierul Fabric, (în Piaţa Romanilor), domnul Dr. Franz Metz împreuna cu invitaţii domniei sale, vor organiza un concert vocal-instrumental de binefacere în beneficiul lucrărilor de restaurare la basilica de pelerinaj din Maria Radna. Restaurările au fost începute în această primăvară, lucrările urmând a se derula timp de doi ani.
Muzicolog, istoriograf, dirijor, organist şi critic muzical, domnul Franz Metz va cânta la orgă şi îi va avea ca invitaţi pe soprana Nicoleta Colceiar şi pe baritonul Wilfried Michl, în program fiind lucrări de Franz Liszt, Richard Wagner, Giuseppe Verdi, precum şi ale unor compozitori din Banat.
Într-o veche legendă se spune că în timpul epidemiei de ciumă la Arad din 1737, soţia muribundă a unui soldat s-a trezit din comă şi le-a spus celor care o vegheau că molima se va sfârşi doar atunci când va începe pelerinajul la Radna, astfel că de atunci se presupune că datează pelerinajul credincioşilor romano-şi greco-catolici spre Maria Radna.
În anul 1992, Papa Ioan Paul II a conferit bisericii pelerinilor titlul unei bazilici papale. În istoria sa de peste trei secole, Maria Radna a fost vizitată de mai bine de opt milioane de pelerini, iar anul acesta pelerinii vor participa la concertul de orgă de la Biserica Millenium, unde intrarea este liberă, iar pentru restaurările menţionate, în cadrul concertului, se pot face donaţii.
TIMIȘOARA. Joi, 1 august 2013 la ora 19.00, în Biserica Millenium, din cartierul Fabric, (în Piaţa Romanilor), domnul Dr. Franz Metz împreuna cu invitaţii domniei sale, vor organiza un concert vocal-instrumental de binefacere în beneficiul lucrărilor de restaurare la basilica de pelerinaj din Maria Radna. Restaurările au fost începute în această primăvară, lucrările urmând a se derula timp de doi ani.
Muzicolog, istorio