Recursul lui Gigi Becali la decizia Tribunalului Bucureşti (TB) prin care i-a fost respinsă solicitarea de întrerupere a executării pedepsei este judecat, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea acestei instanţe urmând să fie definitivă.
Tribunalul Bucureşti (TB) a notat, în motivarea hotărârii prin care a respins cererea lui Becali, că aceasta putea fi admisă dacă finanţatorul Stelei dovedea existenţa unor împrejurări speciale cu consecinţe grave asupra lui, a familiei sale sau a unităţii la care lucra.
"Tribunalul consideră că, şi în situaţia în care s-ar considera că petentul B. G. nu ar fi fost luat prin surprindere de hotărârea de condamnare, acesta ar fi putut beneficia de întreruperea executării pedepsei, dacă dovedea existenţa unor împrejurări speciale cu consecinţe grave asupra petentului, familie acestuia sau unităţii la care lucra. (...) Faţă de cele reţinute, tribunalul apreciază că nu s-a făcut dovada existenţei unor împrejurări speciale în sensul disp. art. 453 lit.c C.pr.pen., motiv pentru care se va respinge cererea de întrerupere, ca neîntemeiată", s-a arătat în motivarea hotărârii TB.
Judecătorul Florin Purigiu, care a decis să-i respingă lui Becali cererea de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare primită în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, a motivat că din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acest drept.
Astfel, magistratul a arătat că motivele invocate de acesta "nu constituie împrejurări speciale şi nu sunt de natură a avea consecinţe grave asupra situaţiei patrimoniale a condamnatului, asupra societăţilor comerciale controlate de acesta ori asupra echipei de fotbal Steaua Bucureşti".
Judecătorul a demontat, în motivare, şi argumentul legat actele de binefacere ale lui Becali.