Trăiesc în afara societăţii. Nu am nici telefon mobil, nici Internet. Am renunţat. Pierdeam prea mult timp în detrimentul cărţilor şi al muzicii. Rog redacţia să mă scuze că voi expedia acest „drept la replică“ prin fax sau prin poştă. Sper, cu toate micile şanse, ca aceste rânduri scrise, ca pe vremuri, să transgreseze Cenzura Tehnologică impusă de unele ziare. Această cenzură îi elimină pe seniorii care ar putea încă depune mărturii despre ce a fost şi ce este. Vorba unui proverb chinezesc: „înţelepciunea se învaţă de la bătrâni: cine nu are bătrâni să-şi cumpere“.
Întoarsă din vacanţă, am găsit ultimele numere ale revistei 22, a cărei cititoare sunt de mulţi ani. Am citit articolul d-lui Matei Cazacu din nr. 20 (21-27 mai 2013), al cărui titlu aparţine redacţiei. El este: Problema evreiască înainte şi după 1989.
Nu sunt teolog, nici istoric, am fost medic. Sunt creştin-ortodoxă. Fără credinţă nu aş fi supravieţuit până la 31 de ani în „lagărul socialist“ al României comuniste. Fără credinţă n-aş fi rezistat nici celor 32 de ani de exil. Medic fiind, am trăit cotidian teroarea şi consecinţele devastatoare ale unei ideologii totalitare, criminale. Am văzut femei moarte „cu andrele în vagin“ şi copii care mureau ca muştele de toxicoză sau alte boli grave. Copii care în acea perioadă „istorică“ puteau fi salvaţi dacă ajungeau la timp la spital sau dacă spitalele aveau medicaţia necesară: la ţară a fost prăpăd!! Aş putea scrie o carte despre societatea multilateral dezvoltată şi ororile comunismului. Ajunsă undeva pe lângă Caracal, am realizat, ca bucureşteancă fără ifose, ce înseamnă sărăcia lucie a unor români.
Revin însă la amplul articol al d-lui Matei Cazacu, pe care l-am citit cu atenţie şi bună-credinţă, dată fiind gravitatea textului.
M-am blocat, ca să zic aşa, la Prohodul din Vinerea Mare ş
