La cei 19 ani ai săi abia împliniţi (pe 29 iulie curent), Constituţia Republicii Moldova ar putea participa la concursurile de frumuseţe, alături de alte Constituţii tinere ale ex-republicilor sovietice sau ale unor ţări din fostul lagăr socialist.

„Moşită” în cel de-al treilea an de statalitate – după ce s-a renunţat la imnul Deşteaptă-te, române!, ca pentru a marca diferenţa faţă de România –, a cunoscut, pe parcursul acestor două decenii, mai mulţi bărbaţi ai neamului, şi fiecare dintre aceştia a ţinut cu tot dinadinsul să-i facă un… amendament. Unora le-a reuşit (mai exact, preşedintelui Petru Lucinschi, care transforma peste noapte, din pasa lui D. Diacov, Moldova din republică prezidenţială în una parlamentară, cu consecinţele pe care le cunoaştem cu toţii – din cei patru ani bătuţi pe muchie de la alegerile din 29 iulie 2009, abia de-un an şi ceva avem un preşedinte ales, nu unul interimar), altora mai puţin, ca să nu zic deloc (ce s-a ales de comisia pentru reformarea constituţiei, creată în 2009 de preşedintele interimar Mihai Ghimpu?!).

După cum se arată vremurile, nu este la capătul unor asemenea tentative, atât din partea mai tinerilor bărbaţi ai neamului, „promoţia aprilie – 2009”, cât şi a unora ce-i râvnesc farmecele (parcă-l văd pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, „umblând” la ea, chiar dacă de faţă cu Natalia Gherman, ministrul moldav de Externe, zice că-i datorează toată stima).

Întrebarea mea este dacă, la cei 22 de ani de statalitate a Republicii Moldova, Constituţia acoperă într-adevăr o realitate geopolitică sau, ca să nu recurg la cuvinte pompoase, cel puţin o „realitate de teren”? – povestea recentă cu Miss Moldova, care s-a revendicat de la Republica Moldovenească Nistreană şi se-nţelege că nu vorbeşte limba de stat, este unul dintre răspunsurile posibile. Un răspuns ce stă în picioar