După un scurt război la scenă deschisă, FRF şi Primăria din Craiova au făcut o pace reciproc avantajoasă în culise
Primăria Craiova s-a retras din procesul contra FRF în cazul dezafilierii Universităţii. Decizia a fost votată în Consiliul Local, după ce Federaţia a binevoit să acorde un loc în Liga a II-a echipei de fotbal tutelate de autorităţile locale. Maliţioşii ar observa că principiul acestor manevre este cel clasic: serviciu contra serviciu. Primăria a vrut “dreptate pentru Craiova” doar ca să preseze FRF şi să-şi impună condiţiile. O instituţie publică, parte civilă în Dosarul dezafilierii, dădea altă greutate cazului, la nivelul opiniei publice.
Întrebarea întrebătoare este: serviciul oferit de FRF se referă la locul în Liga a 2-a sau vizează şi alte aspecte ale bătăliei pentru Craiova? Oare va fi organizat, eventual, un baraj pe plan local, care să stabilească, pe criteriul sportiv (sic!), care echipă favorită a autorităţilor locale va reprezenta Craiova în competiţiile organizate de Federaţie?
Faptul că Primăria a abandonat obţinerea pe căi legale a dreptăţii pentru Craiova nu reprezintă decît o lovitură de imagine dată cazului. Cu sau fără petiţiile retorice ale autorităţilor locale, Dosarul dezafilierii rămîne acelaşi, cu aceleaşi probe şi aceleaşi acuzaţii grave la adresa capilor fotbalului românesc. Şi va fi judecat tot de judecători, nu de electoratul din Bănie.
Pînă la verdictul de la Tribunal, Adrian Mititelu încearcă să-şi înscrie şi el echipa în Liga a II-a. Şicanele au început de la depunerea actelor la FRF. Dosarul a fost admis pentru analiza comisiilor federale, care s-au întrecut pe ele însele în a detecta cu ochiul liber aliteraţii şi rime imperfecte. S-au descoperit datorii vechi, atît de vechi încît au fost anulate între timp. Plus alte datorii atît de noi încît n-au apucat să fie contestate. Dosarul a ajuns