Să nu credeţi cumva că declarata mea antipatie faţă de Dinamo îmi întunecă minţile până într-atât încă să nu observ (e drept că mult mai rar, dar nu din vina mea) şi ceea ce merită apreciat, atunci când este. Ei bine, alaltăieri, pe înnoptate, mă pregăteam să fac o nouă burtă de râs în faţa televizorului, la preconizatul circ pe care aşteptam să ni-l ofere Dinamo. Aşteptam un 0-3, eventual şi cu ceva penalty şi/sau autogol, ca să fie masa bogată. Când colo, ce să vezi? Un Vaslui inert, cu un Sânmărtean mai mult decât apatic şi un Temwanjera apocaliptic la fiecare atingere de minge, de parcă vedea pentru prima oară „obiectul” şi rămâne de fiecare dacă surprins că e mai elastic decât nuca de cocos. Hai, că nu-s rasist. Sunt doar consternat de felul cum o echipă care are tot ce-i trebuie poate să joace în halul ăsta de prost, iar oamenii de la care aştepţi spectacol chiar îl fac, dar unul de comedie. Revin la Dinamo. M-am întrebat cum se poate ca de la o etapă la alta să existe asemenea salturi, fiindcă la Timişoara, în prima, fusese Dinamo aia pe care o ştiam de ani buni: o gaşcă de comici vestiţi ai gazonului, în timp ce acum, împotriva unui adversar teoretic mult mai bun decât Timişoara să vezi în teren chiar fotbalişti, chiar o echipă. Iar golul ăla al puştiului Rotariu a fost o execuţie pe care oricare Lewandowski sau Bale ar avea motiv să o invidieze. Nu vorbim despre felul în care a ajuns mingea la el, ci de continuarea şi finalizarea acţiunii, în stil de golgheter „greu” şi cu ani buni pe gazon. Dacă la 18 ani fără o zi îţi iese aşa o pătrundere şi apoi aşa o torpilă, înseamnă că ai tot ce-ţi trebuie pentru o carieră strălucitoare. În cele din urmă, m-am lămurit şi de unde schimbarea asta la faţă a lui Dinamo: faţă de meciul de la Timişoara, Mulţescu a făcut... 8 modificări! Nu ştiu care alt antrenor din galaxia asta a mai făcut ceva asemănător, însă asta v