Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile şi educarea consumatorului

Publicat in Ziua de Cluj, marți 30 iulie 2013 ·

ZIUA de CLUJ a avut o idee foarte bună de a prezenta clujenilor companiile de top, dar cred că ar trebui să continue şi cu Top 11-20.

Trebuie înţeles că aceste companii, prin taxele şi impozitele plătite, prin locurile de muncă pe care le susţin, prin contribuţia economică la produsul intern brut, prin exporturi, susţin educaţia, sănătatea, cultura şi tot ce înseamnă societatea în general. Susţinerea (re)industrializării - fie că este vorba de dezvoltare industrială, fie de investiţii industriale noi - trebuie să fie pe masa de lucru a autorităţilor.

Valoarea adăugată şi creşterea economică vin în cea mai mare parte din producţia industrială, iar pentru asta autorităţile trebuie să fie mai puţin la televizor, în dezbateri politice sterile, şi mai mult în linia întâi a economiei, să înţeleagă nevoile operatorilor industriali şi să le faciliteze o dezvoltare sustenabilă, asta incluzând tot ansamblul de măsuri adaptate nevoilor lor şi aplicabile imediat. Clujul şi România au nevoie de impuls industrial pentru creştere durabilă; sunt importante serviciile, call center-ele, clusterele, proiectele de infrastructură, dar ele ar fi imposibil de pornit, susţinut sau dezvoltat fără cererea pe care o creează operaţiunile industriale.

Aştept cu mare optimism să îşi înceapă operaţiunile în Cluj Bosch, De'Longhi, Battistero şi toţi ceilalţi cărora trebuie să le mulţumim încă o dată că au investit la noi, în egală măsură în care aştept să se menţină condiţii de dezvoltare şi pentru investiţiile industrial deja existente, ca accesul la fonduri europene să se uşureze, ca şcoala să pregătească şi califice absolvenţi pentru activităţi industriale sau ca România să accepte cu condiţii sau derogări implementarea unor directive europene care îi pot afecta interesele industriale. Şi sigur, nu în ultimul rând, aştept ascensiunea unui consumator român educat (educaţie ce

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 3 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°