- Social - nr. 147 / 30 Iulie, 2013 Scurta cronica a unui eveniment recent desfasurat Sarmasu – 28.07.2013.Urc,ca luat de val, impreuna cu o mare de oameni, sus, "La manastire’’. Parca intreaga populatie a orasului Sarmasu, tineri, batrani, copii, de la primar la ultimul om, vor sa asiste la acest dorit, mare si inaltator moment, sfintirea noului lacas de cult si inaugurarea Caminului Preotesc si a Centrului pentru tineret din localitate. Pe intreg parcursul, suntem indrumati de jandarmi si oameni de ordine, de politisti care dirijeaza circulatia pentru a nu se produce ambuteiaje. Pasim cu emotie si evlavie pe aleea proaspat amenajata ce duce spre biserica. Drumeagul pana la ea este margelat din loc in loc cu cate o cruce a Mantuitorul rastignit, incadrat de frumoase stergare romanesti si mari buchete de flori. In dreptul fiecarei cruci, in umbra racoroasa a copacilor tineri, au fost amplasate bancute pentru odihna celor osteniti de drumul care urca, pentru a se reculege o clipita din trecatorul timp. La capatul aleii am fost astepteti de un sobor de 35 de preoti, smeriti si rabdatori, veniti din imprejurimi sau din tara, in fruntea lor fiind parintele Ilie Bucur, care are pentru fiecare invitat un cuvant de bun venit. Pentru a fi prevenit orice eveniment nedorit, au fost desfasurate, la vedere, corturi de prim-ajutor, corturi ale pompierilor si ale jandarmilor, ca si cele care comercializeaza odoare, amulete, iconite, carti bisericesti. In varful dealului a fost desfasurat un imens steag tricolor, iar langa el a fost amplasata o mare statuie din lemn a sculptorului Ioan Astalus, ele putand fi vazute si admirate de la mare departare. Ora 9. Sosesc oficialitatile judetene, primarul orasului Sarmasu Ioan Moceanu, si mult asteptatul oaspete, arhiepiscopul Irineu. Acesta este intampinat cu un frumos cuvant de bun-venit de parintele Bucur Ilie, in cantecele soborului de