Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grozav… pentru Pandurii

Publicat in Exclusiv Gorj, miercuri 31 iulie 2013 ·

Portarul David Lazar a parat un penalty decisiv în faţa lui Gicu Grozav

Remiza pandurilor dela Ploieştieste una grozavă. Putem spune că Gicu Grozav a bătut grozav de bine penaltiul pentru Pandurii, însă asta ar diminua din meritele lui David Lazar. Portarul pandurilor a fost cel care a reuşit să apere, deci lui trebuie să i se atribuie meritele. În primul rând, Lazar nu „a muşcat-o”, şi astfel nu a plecat pe fenta lui Grozav, reuşind în final să pareze lovitura de la 11 metri. Contra, exasperat

Dacă pe banca pandurilor momentul penaltiului a fost trăit la intensitate maximă, iar după reuşita lui Lazar a revenit răsuflarea, pe banca celor de la PetrolulPloieştinervii s-au întins la maximum. Antrenorul Cosmin Contra a răbufnit şi de nervi a lovit cu piciorul într-o sticlă de apă. „Sunt jucători care sunt talentaţi şi fac astfel de chestii. N-am fost inspirat să nu-l las să bată, dar după Hamza este al doilea care bate penalty-uri. Este un jucător talentat, nu mă gândeam că face chestii de genul ăsta. Asta este, nu este uşor să te întorci din Insulele Feroe, de pe un teren sintetic şi să domine o echipă aşa bună”,a declarat Cosmin Contra, la finalul meciului. Pus la zid de Mitică

Decizia lui Gicu Grozav de a executa penaltiul printr-o „scăriţă” a fost comentată în fel şi chip. Unii mai răutăcioşi au spus despre Grozav că se crede Mutu, cel care apelează la astfel de execuţii. De exemplu, Mitică Dragomir spune că l-ar fi ciufulit pe Grozav. „Eu l-aş bate rău de tot pe Grozav pentru ceea ce a făcut. El crede că e Mutu?! Nu s-a uscat nici măcar cerneala pe carnetul lui. Trebuia luat de ciuf, un jucător şi-a bătut joc de munca unei echipe”, a spus preşedintele Mitică dela Ligă.

„Acel 11 metri a fost suspansul, sarea şi piperul”, Cristi Pustai, antrenor Pandurii.

„Din punctul meu de vedere ar trebui să se vorbească mai mult de faptul că David Lazar a

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°