Furnizorul de soluţii software de business Entersoft a raportat pentru primele şase luni ale anului o cifră de afaceri în creştere cu 150% faţă de perioada similară a anului trecut. Compania ţinteşte afaceri de 700.000 de euro pentru 2013, cu peste 70% mai mari față de 2012.
Creșterea este justificată prin derularea a 7 noi proiecte în primele șase luni ale anului, companiile care își bazează activitatea pe aplicațiile de business Entersoft depășind peste 4000 de angajați. O contribuție importantă la creșterea veniturilor companiei a avut-o și dezvoltarea rețelei de parteneri și investițiile continue în cursuri și certificări alături de companiile partenere.
“Ca echipă începem să creștem ușor. Acum suntem la biroul din București 13 persoane, majoritatea specialiști în implementare soluții de business și consultanță IT cu peste 5 ani experiență, la care se adaugă consultanții certificați din partea partenerilor. Dorim să ne extindem în continuare echipa. Alături de noi mai avem echipa de dezvoltare și suport tehnic regional care numără peste 120 de specialiști”, apreciază Cristi Cozic (foto), country manager Entersoft România.
Compania a atras în 2012 clienţi precum JTI Romania, Grupul Editorial Litera, APT Resources & Services, Heveco, Mondo Holding Concept. Tot în 2012 au fost derulate proiecte de extindere a soluţiilor de business la clienţi existenţi printre care Calivita, Universal Online Promotion (Elefant.ro).
“Pentru acest an avem în vedere extinderea reţelei de parteneri în Bucureşti şi mai ales în oraşele mari din ţară, dezvoltarea echipei interne atât ca număr cât şi prin obţinerea de certificări noi”, adaugă directorul companiei. De la începutul acestui an, compania şi-a mărit echipa cu 4 consultanţi de business, urmând ca în perioada următoare să fie deschise încă 5 posturi de consultanţi.
Ente