Şedinţele de informare asupra avantajelor medierii sunt obligatorii, de la 1 august, înainte de tranşarea unei dispute în instanţă, în cauzele care privesc litigiile de muncă, divorţurile, partajul de bunuri comune, malpraxisul, drepturile consumatorilor şi unele acţiuni penale.
Începând cu 1 august, o parte din acţiunile civile şi penale vor fi respinse de către instanţele de judecată dacă părţile nu vor trece, înainte de începerea procesului, printr-o şedinţă obligatorie de informare asupra avantajelor medierii.
Potrivit articolului 2 alineatul 1 indice 2 al Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, “instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop”, pentru unele litigii.
Totodată, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 4/2013, aceste prevederi se aplică numai proceselor începute după data de 1 august 2013.
Şedinţa de informare în care mediatorul le explică părţilor avantajele medierii este gratuită, însă procedura de mediere este taxată de către mediatori. Tarifele practicate diferă în funcţie de natura şi complexitatea litigiului.
Procedura de informare privind medierea nu poate depăşi 15 zile.
Dovada participării la şedinţa de informare se face printr-un certificat eliberat de mediator, în timp ce, dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei sau nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care va fi depus la dosarul instanţei.
“Dacă în urma şedinţei de informare părţile sunt de acord să soluţio