Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Este o telenovelă a studioului Cotroceni, privatizarea CFR Marfă-reluată dacă nu este aviz CSAT

Publicat in Gandul, marți 30 iulie 2013 ·

CFR Marfă va avea un manager privat, iar privatizarea va fi reluată în cazul în care actuala procedură nu va fi finalizată cu bine "din cauza celor care îşi fac partide acum", a declarat premierul Victor Ponta.

"Despre telenovela de la studioul Cotroceni: cred că noi trebuie să fim cei serioşi. Sper să se finalizeze cu bine procedura de privatizare. Dacă nu se finalizează cu bine din cauza celor care îşi fac partide acum, avem management performant şi repornim procedura în aşa fel încât să putem da o certitudine de viitor pentru CFR Marfă", a spus Ponta în şedinţa de guvern.

El a arătat că membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) trebuie să avizeze schimbarea controlului asupra unei companii strategice.

Preşedintele şi premierul au o dispută legat de privatizarea CFR Marfă, Băsescu cerând ca Ponta să îşi asume responsabilitatea privatizării, iar primul-ministru solicitând avizul CSAT.

Vineri, Guvernul a anunţat că neformularea unei poziţii a CSAT în cazul contractului de privatizare a CFR Marfă se va finaliza prin blocarea privatizării, instituirea unui management privat şi restructurarea companiei.

Preşedinţia a transmis însă că CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitaţiei.

CFR Marfă va avea un manager privat, iar privatizarea va fi reluată în cazul în care actuala procedură nu va fi finalizată cu bine "din cauza celor care îşi fac partide acum", a declarat premierul Victor Ponta.

"Despre telenovela de la studioul Cotroceni: cred că noi trebuie să fim cei serioşi. Sper să se finalizeze cu bine procedura de privatizare. Dacă nu se finalizează cu bine din cauza celor care îşi fac partide acum, avem management performant şi repornim procedura în aşa fel încât să putem da o certitudine de viitor pentru CFR Marfă", a spus Ponta în şedinţa de guvern.

El a arătat că

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 32 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 50 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 50 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum o ora
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică. Burduja: Se intervine cu 241 de echipe

Adevarul acum 23 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri, în urma ședinței Comandamentului de iarnă, că aproape 30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică din cauza vremii nefavorabile, 241 de echipe de intervenție încercând s

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum o ora
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°