Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Municipalitatea va construi o policlinică în faţa Spitalului Judeţean

Publicat in Bihoreanul, marți 30 iulie 2013 ·

Primăria vrea să construiască o policlinică în imediata vecinătate a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

"Clădirea va fi construită în parcarea din faţa spitalului sau pe platoul din faţa Unităţii de Primire Urgenţe din motive de proximitate, astfel încât medicii să fie cât mai aproape de pacienţi, iar bolnavii să nu mai fie transportaţi inutil", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Gheorghe Carp.

O clinică de milioane

Investiţia în construirea unei clădiri cu patru etaje este estimată la circa două milioane de euro, sumă la care se adaugă cheltuieli cu dotările de alte patru milioane euro. Potrivit directorului Carp, costurile vor fi suportate din alocări guvernamentale, fonduri europene şi din contribuţia bugetului local.

"Odată cu finalizarea construcţiei, aici se va muta corpul administrativ, laboratoarele şi sterilizarea, iar spaţiile eliberate vor fi alocate spitalului. De asemenea, se va extinde spaţiul alocat UPU, care are peste 100.000 de pacienţi pe an", a spus Carp.

În plus, pe lângă lucrările de modernizare derulate la Maternitate, la Spitalul Municipal este în curs reabilitarea secţiei de neurologie. Municipalitatea investeşte circa o jumătate de milion de euro în reabilitarea saloanelor şi înlocuirea geamurilor. Clădirea spitalului urmează să fie extinsă cu 350 metri pătraţi, pe trei nivele, printr-un parteneriat cu firma de dializă Fresenius şi Clinica Maria.

Cea mai bună aparatură din ţară

În paralel cu îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere, municipalitatea depune eforturi pentru îmbunătăţirea calităţii aparaturii folosite în actul medical. "Ne mândrim cu faptul că Spitalul Judeţean are cele mai bune dotări din ţară şi ne dorim ca până la finele anului toate aparatele achiziţionate să fie noi, iar bolnavii să beneficieze de cele mai bune condiţi

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacul Iranului. Netanyahu: „Iranul a făcut o mare greşeală în această seară - şi va plăti pentru ea"

Mediafax acum 3 ore
„Iranul a făcut o mare greşeală în seara aceasta - şi va plăti pentru asta. Ne vom ţine de regula pe care am stabilit-o: oricine ne atacă - îl vom ataca”, a declarat Benjamin Netanyahu. El a adăugat că atacul a „eşuat”, în contextul în care Teheranu

UPDATE - Opt morţi şi 7 răniţi, într-un presupus atac terorist la Tel Aviv. Doi bărbaţi cu arme de foc au fost surprinşi de camerele de supraveghere - FOTO

News.ro acum 7 ore
Opt persoane au fost ucise marţi seară într-un atac terorist armat în Jaffa, în apropiere de Tel Aviv, a anunţat MDA, serviciul israelian pentru intervenţii de urgenţă, relatează The Times of Israel. UPDATE - Alte câteva persoane sunt rănite. Cel pu

Marcel Ciolacu despre Nicolae Ciucă: Dacă aș fi președinte, categoric l-aș numi premier

Gandul acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți seara că, dacă ar câștiga alegerile prezidențiale, va nominaliza premierul „în funcție de negocieri și de votul românilor”. Întrebat într-o intervenție la Digi 24, dacă l-ar vedea în această funcție pe Nico

Mugur Isărescu obține încă un mandat de Guvernator BNR. Noua conducere, votată de Parlament

Ziare.com acum 8 ore
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, noua conducere a Băncii Naţionale a României, iar Mugur Isărescu a primit un nou mandat de guvernator al BNR. Deputaţii şi senatorii au aprobat, prin vot secret cu buletine, noul Co

Marcel CIOLACU: Suntem în deplină SOLIDARITATE cu Israelul / „Aceste acte de agresiune subminează pacea regională și trebuie să ÎNCETEZE fără echivoc”

Gandul acum 4 ore
„Suntem în deplină solidaritate cu Israelul”, transmite premierul Marcel Ciolacu, după atacul masiv cu rachete balistice lansat de Iran, marți seară. Într-o postare pe rețeaua X, șeful Executivului condamnă atacurile cu rachete, pe care le numește

Accident în Bucureşti – Un bărbat care ar fi traversat neregulamentar a fost lovit mortal de tramvai / Garniturile liniei 41, blocate 130 de minute - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de de 33 de ani care ar fi traversat neregulamentar a fost lovit, marţi, de un tramvai în Bucureşti şi a murit. Garniturile liniei 41 au fost blocate pe ambele sensuri pentru 130 de minute. ”La data de 01 octombrie 2024, în jurul orei 15.5

Ce funcție ar putea primi Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române. Propunerea, făcută de Guvern

Ziare.com acum 10 ore
Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, este propunerea Guvernului pentru funcţia de membru titular în Consiliu Naţional al Audiovizualului. Lucian Dindirică şi Georgică Severin sunt propunerile grupulul PSD din Senat. Grupu

România va trimite pompieri în Grecia. Atena a cerut ajutorul UE împotriva incendiilor de vegetație

HotNews acum 9 ore
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis să trimită 50 de pompieri în Grecia, împreună cu tehnica aferentă, pentru a ajuta autoritățile elene să stopeze incendiile de vegetație care au izbucnit pe suprafețe mari în luna septembri

Fostul președinte al SUA Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel, împlinește 100 de ani. Ce mesaj i-a transmis actualul lider, Joe Biden

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte democrat al SUA Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel, împlinește marți, 1 octombrie 2024, vârsta de 100 de ani, ceea ce reprezintă o aniversare inedită pentru un fost lider american, notează France Presse. Democratul, care a fo

Israelul și Iordania și-au închis spațiul aerian, după atacul cu rachete lansat de Iran

Ziare.com acum 6 ore
Spaţiul aerian al Israelului a fost închis marţi seară, 1 octombrie, iar zborurile au fost redirecţionate, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţii aeroportuare, după ce sirenele au sunat în toată ţară în urma unui atac masiv cu rachete lansa

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/19°
joi

13°/24°
vin.

15°/26°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

mie.

8°/18°
joi

11°/23°
vin.

13°/25°
sâm.

16°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/17°
joi

11°/20°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/18°
Timisoara
acum

mie.

7°/20°
joi

13°/16°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/18°