Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numai în pielea lui Ponta să nu fii. Cui să-i laşi cheile guvernării?

Publicat in Revista22, marți 30 iulie 2013 ·

Poate mulţi dintre voi se întrebau cu ce-şi mai umple timpul vicepremierul fără portofoliu Gabriel Oprea, numit de unii „şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase”, de alţii „interesul naţional” şi, doar de rău-voitori desigur, „cumătrul lui Victor Ponta”. Premierul ne-a lămurit însă luni: „domnul Oprea” va conduce Guvernul în locul său, pe perioada concediului.

Cu greu găseşti în fruntea ţării o persoană mai necarismatică şi mai controversată decât Gabriel Oprea, un general avansat la foc automat şi şef al unuia dintre partidele de neînţeles din România, UNPR (să-i dăm doar iniţialele pentru că oricum nu contează ce reprezintă acestea). De când s-a renunţat la fuziunea dintre partidul lui Oprea şi PSD, ce trebuia să aibă loc anul acesta şi în urma căreia UNPR ar fi trebuit să primească două posturi de vicepreşedinte, parcă şi uitasem că în guvern mai există un vicepremier, în afară de Liviu Dragnea. Explicabil poate, dacă avem în vedere faptul că responsabilitatea lui Oprea ţinea de „siguranţa naţională”, iar cum România, slavă Domnului, nu a intrat în nici un război în ultima perioadă nici generalul nu a avut multă treabă la birou. Sau poate ar trebui să înţelegem că tocmai pentru că vicepremierul cu pricina a muncit pe brânci în ultimile luni, trăieşte România acum în pace şi linişte şi doar răutăcioşi pot fi numiţi cei care spun că Gabriel Oprea a primit, în realitate, un loc de muncă echivalent cu un abonament la Spa, drept recompensă pentru că a ajutat USL să răstoarne anul trecut Guvernul Ungureanu.

Dar dacă tot am aflat că vicepremierul „din umbră” a lăsat odihna binemeritată şi ne va conduce în următoarele săptămâni, ar fi bine să ne reamintim cine este Gabriel Oprea.

Actualul vicepremier a ajuns în prim-plan în timpul Guvernului Năstase, când a ocupat pe rând funcţia de secretar de stat, prefect de Bucureşti şi

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°